Craiova “joga bonito”! Egal spectaculos între Universitatea şi Gaz Metan

408

Gheorghe Mulţescu a revitalizat echipa Craiovei. O formaţie construită, în special, pe atac nu avea cum să fie pragmatică pentru a avea rezultate, iar noul antrenor din Bănie şi-a dat seama de asta. “Ştiinţa” a jucat din nou pe cartea ofensivei la Mediaş şi, în ciuda rezultatului de egalitate, a ieşit un spectacol de zile mari. Dacă doljenii continuă în acest ritm, lumea va umple noul stadion din Craiova. Ilie Balaci are dreptate, nu rezultatele ci spectacolul îţi garantează suporterii.

Filmul meciului
Oaspeţii au vrut să demonstreze că au uitat succesul răsunător cu Dinamo şi pot să obţină o nouă victorie cu una dintre echipele în formă ale campionatului. Craiova a început mai bine întâlnirea din Ardeal, iar Măzărache a avut prima oportunitate a jocului în minutul 9. Gazdele au ieşit rapid din letargie, iar golgheterul Ligii I, Lllulaku l-a întins serios pe Calancea (15`). Peste alte 10 minute, elevii lui Cristi Pustai au avut o bară, după ce Cristea a trimis balonul în stâlpul drept al porţii. Craiovenii nu s-au lăsat intimidaţi, iar Ivan a lovit la rândul său transversala, după un corner (32`). Scorul a fost deschis în minutul 33, după un autogol caraghios al lui Romeo. Universitatea a intrat în avantaj la cabine, dar până în minutul 59 lucrurile au luat o turnură neaşteptată. Llulaku a reuşit o dublă pentru echipa din Mediaş (50`, 59`) şi se părea că punctele vor rămâne în Ardeal. Ivan a lovit însă la numai 3 minute distanţă, după o centrare excelentă a lui Vătăjelu. Căpitanul “juveţilor” i-a pus mingea pe tavă lui Rambe în minutul 67, dar vârful african a arătat, încă o dată, de ce nu are niciun gol în tricoul alb-albastru.
Cum ocaziile uriaşe sunt la ordinea zile în orice meci al Craiovei, Băluţă (69`) şi Ivan (71`) au mai bifat două oportunităţi uriaşe de a înscrie, ultimul lovind din nou transversala. Fostul jucător al pandurilor, Eric de Oliveira, în evidentă revenire de formă, a avut ultima fază notabilă a meciului. Jucătorul Gazului a primit o pasă excelentă de la Ciprian Petre, dar, din numai doi metri, nu l-a putut învinge pe Calancea.

Mulţescu nu e mulţumit cu locul doi!
La finalul partidei, antrenorul Craiovei, Gheorghe Mulţescu, a reflectat asupra turului de campionat. Acesta a spus că speră la titlu, iar cu anumite transferuri Craiova se poate bate la campionat.
“Dacă mă întrebaţi înainte de începerea campionatului dacă sunt mulţumit cu locul doi la finalul turului spuneam că sunt foarte mulţumit, dar acum, după modul cum s-a desfăşurat prima parte, nu sunt. Ţinând cont că în toate meciurile am avut şansă, fie că am ratat noi, fie că ne-au încurcat alţii, sunt nemulţumit. Dacă s-ar încheia acum campionatul, aş fi mulţumit cu locul doi, dar dacă mă gândesc că putem să facem mai mult şi mă gândesc că la subţirimea lotului totuşi am reuşit să facem ce am făcut, neavând soluţii prea multe pe bancă, zic eu că avem potenţial, mai ales dacă îmbunătăţim lotul. Putem să facem mai mult. E visul meu să câştigăm titlul şi sperăm să-l materializăm”.
Mulţescu a mai spus că ratările i-au costat din nou pe craioveni: “Am vrut victoria, iar la cum s-a jucat am avut un plus şi la controlul jocului şi la numărul de ocazii, dar una peste alta a fost un joc agreabil, disputat, chiar dacă uneori au fost intrări peste limita regulamentului din partea gazdelor. Prima parte a fost sub controlul nostru mult timp, însă nu am reuşit să finalizăm cu gol ocaziile create”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here