Craiova renunţă la jucători chiar înainte de derby

527

Universitatea Craiova se află în faţa a două meciuri extrem de importante în faţa rivalilor de la Dinamo, dar apele nu sunt liniştitie în Bănie. Craiovenii i-au reziliat, joi, contractul fundaşului ivorian Stephane Acka, după ce apărătorul fusese trimis la echipa a doua alături de Kay, Rocha şi Madson. Decizia clubului pare să fi fost alimentată şi de o postare a africanului. Ivorianul a reacţionat la spusele lui Mulţescu, după ce antrenorul din Bănie a declarat că anumiţi jucători i-au întors spatele la antrenamente. “Nu am spus nimic până acum, dar după acest interviu al lui Mulțescu, vreau să știe toată lumea ce se întâmplă cu mine, cu Madson Henrique, Nuno Rocha, Kay Graca. Mulțescu spune că cineva i-a întors spatele și că nimeni nu i-a cerut scuze. Dar acesta când ne întâlnește la antrenamente nici nu ne bagă în seamă și atunci de ce ne-am cere scuze noi?! Noi am fost trimiși la echipa a doua din diferite motive. Motivul pentru care eu am fost trimis la echipa a doua a fost pentru că ei au spus că am anunțat echipa cu 5 minute înainte de meci că nu pot juca, ceea ce nu este adevărat. Eu cred că situația noastră putea fi gestionată mai bine de conducerea clubului pentru că din vară știau deja că eu nu vreau să mai rămân. Am avut propunere concretă din Turcia, dar clubul a cerut mai mulți bani decât aceștia au oferit. Am fost și amenințat de către Marcel Popescu că nu voi mai juca și că o să ia fundași mai buni decât mine, dacă nu prelungesc contractul, dar am continuat să joc cu această presiune”, a scris Acka pe Facebook. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare şi ceilalţi “renegaţi” vor avea parte de propuneri similare. Între timp, “juveţii” au renunţat şi la fostul pandur Filip Mrzljak. Deşi preşedintele Marcel Popescu declara că mijlocaşul croat e aproape rezolvat, se pare că “închizătorul” nu va mai semna cu Universitatea. “Fiind străin, el a cerut rezilierea contractului la FIFA și așteptăm actele care să ne confirme că totul este în regulă. Când spunem că a semnat, practic oficiem un document, iar treaba asta se poate întâmpla și mâine, numai că nu putem să semnăm contract până nu ni se confirmă în scris că este jucător liber. Poate are vreun litigiu, a plecat de acolo (de la Pandurii – n.r.) certat și nu vrem complicații. Mrzljak a fost în Croația și s-a pregătit toată iarna cu Dinamo Zagreb. A avut ceva oferte, dar nu s-au concretizat, iar propunerea noastră l-a tentat din mai multe puncte de vedere. Când ne spune FIFA că poate fi legitimat, înregistrăm contractul și o să-l prezentăm”, declara Popescu pentru gds.ro, înainte ca transferul să fie “în aer”. Rămâne de văzut dacă la Craiova va mai ajunge un jucător de acest profil sau Mulţescu se va baza mai mult pe Vladimir Screciu pentru a acoperi postul de mijlocaş defensiv.

16 2Jazvic poate debuta cu Dinamo
Singura veste bună pentru olteni este faptul că Filip Jazvic, noul fotbalist ofensiv al Craiovei, ar putea apărea pe teren în meciul de pe Naţional Arena. Partida de duminică nu vine prea repede pentru croat, care, din spusele lui Mulţescu, stă bine la capitolul pregătire fizică. “A semnat, se antrenează cu noi. Dacă îi vine şi cartea verde, va fi în lot pentru duminică. E pregătit, l-am băgat la şedinţa de pregătire la un test fizic şi a rezistat. Ne poate ajuta”, a spus tehnicianul din Bănie. Craiova şi Dinamo şi-au împărţit victoriile din sezonul regulat, iar antrenorul “câinilor”, Cosmin Contra nu se culcă pe o ureche după ultimul succes împotriva Universităţii. Neînvins de când a preluat Dinamo, Contra a recunoscut că trupa doljeană formează o echipă periculoasă, pregătită să speculeze spaţiile libere. “Va fi un meci foarte greu. Craiova e o echipă extraordinar de bună, care joacă un fotbal total. Sunt foarte periculoși. Ajung atât de repede în preajma careului advers, încât trebuie să fim atenți și când atacăm. Îmi doresc o echipă cu personalitate, care să încerce să joace în permanență. Am învățat lecția din meciul cu Viitorul și sper să o îndreptăm”, a spus fostul internaţional român. Meciul se joacă de la ora 20.30.

În Cupă pe 29 martie
Craiova se va întâlni cu Dinamo şi în Cupa României, partida fiind programată la Severin. FRF a stabilit programul sferturilor competiţiei, ce se vor desfăşura între 28 şi 30 martie.
ACS Poli Timişoara – CFR Cluj, 28 martie, 20.30
CS Mioveni – FC Voluntari, 29 martie, 18.30
CS U Craiova – Dinamo, 29 martie, 21.30
Viitorul – Astra, 30 martie, 21.00
Semifinalele se vor juca tur – retur (pe 26 aprilie, respectiv 17 mai), iar finala va avea loc pe 27 mai.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here