Craiova se mulţumeşte şi cu un punct de la Giurgiu

438

Fără a se putea baza pe Zlatinski sau Briceag, cu mai mulţi jucători trimişi la echipa a doua, şi fără a-şi putea disputa meciurile de acasă la Craiova, Universitatea nu vrea presiune suplimentară. Antrenorul doljenilor, Gheorghe Mulţescu, a declarat că echipa sa merge la Astra cu încredere, dar a recunoscut că un punct ar fi foarte bun în startul play-off-ului. “Va fi unul dintre cele mai grele meciuri ale acestui sezon, având în vedere că Astra are cel mai echilibrat lot și vine după o perioadă fastă, cu 24 de puncte din tot atâtea posibile. M-aș mulțumi și cu un egal. În economia play-off-ului fiecare punct contează. Este bine să adunăm puncte în fiecare meci. Nicio partidă nu va semăna cu alta, fiecare are istoria ei. Eu trebuie să pregătesc echipa să găsească antidotul să ne întoarcem cu ceva din această deplasare. Este bine că acum nu există presiune, ne pregătim în liniște și, cum s-ar spune, ne dorim să venim pe turnantă”, a spus antrenorul. După ce au obţinut calificarea în play-off, jucătorii Craiovei pot aborda mai relaxaţi meciurile. Totuşi, mijlocaşul Nicuşor Bancu este conştient că adversarii nu le vor face cadouri oltenilor. “Va fi un joc foarte greu, dacă ținem cont de forma celor de la Astra și de problemele noastre de lot. Întâlnim o echipă experimentată, dar toți care vom intra pe teren vom lupta pentru puncte. Acum toți suntem concentrați la meciul cu Astra. Mergem să ne batem de la egal la egal cu adversarul. În opinia mea, toate echipele din play-off au șanse la titlu. Cea care va fi mai serioasă îl va câștiga. Victoria cu Gazul ne motivează, dar știm că Astra nu ne va primi cu brațele deschise. Sper să mai am goluri și pentru meciul cu Astra, dar nu contează cine marchează, important este să câștigăm”, a spus Bancu. Meciul se dispută sâmbătă, de la ora 20.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here