Craiovenii se gândesc deja la Dinamo: “Trebuie să fim la capacitate maximă”

656

Fotbaliştii Universităţii Craiova nu par prea afectaţi după ce au fost învinşi clar în primul amical al anului, 2-4 cu SV Meppen, echipă din eşalonul terţ german. Fără Devis Mangia pe bancă, învoit să meargă în Italia pentru înmormântarea socrului său, “juveţii” au făcut o primă repriză bună, dar au primit 4 goluri în partea a doua a jocului. Cu toate acestea, căpitanul Alexandru Băluţă a declarat că este firesc să mai existe sincope la început de pregătire. “Prima repriză ne-a aparținut, am avut multe ocazii de poartă, iar din a doua nu am apucat să urmăresc prea mult, dar știu că am avut un penalti ratat. Consider că a fost un meci foarte bun și trebuie să ne pregătim în continuare. Meppen este o echipă din liga a treia germană, dar am întâlnit o formație destul de bună, de legată, care mai are o săptămână până o să înceapă campionatul și este la alt nivel cu pregătirea. Nu am văzut golul lui Burlacu, unul foarte frumos din câte am înțeles, ci doar pe cel al lui Mitriță. Mă bucur pentru ei că au marcat. Este un plus că reușim să înscriem și trebuie să o facem în contiunuare, pentru că numai așa putem să adunăm puncte în campionat“, a declarat Băluță.
Marcator în primul test din Turcia, Andrei Burlacu speră să înscrie şi în meciurile oficiale, în această iarnă fiind programate două confruntări de foc cu rivala Dinamo, una în campionat, cealaltă în Cupa României. “Nu m-am inspirat după nimeni la acest gol cu Meppen. Încerc să-mi fac treaba cât mai bine pe teren și să profit de fiecare ocazie pe care mi-o acordă Mister (n.r. Devis Mangia). Deocamdată luptăm pentru campionat cu FCSB și CFR Cluj, care ocupă primele două poziții. Ne vom lupta de la egal la egal, sperăm să facem meciuri bune împotriva lor și să obținem cele trei puncte în următoarele partide. Având în vedere că avem 30.000 de olteni în spate la meciul cu Dinamo din Cupă, și nu numai, vom lupta cu gândul la victorie. Încercăm să ne pregătim cât mai bine în acest cantonament și când va veni ora jocului cu Dinamo să fim la capacitate maximă și să tranșăm calificarea în favoarea noastră“, a spus tânărul atacant.

Tedesco: “S-a lucrat foarte bine”
Rezultatul cu nemţii nu l-a deranjat foarte tare nici pe omul care a stat pe banca Universităţii, Andrea Tedesco. Antrenorul secund al Craiovei s-a arătat mulțumit de evoluţia trupei alb-albastre, mai ales că fotbaliştii au jucat după mai multe antrenamente solicitante. “Trebuie spus că am avut opt minute rele în a doua repriză, în rest ne-am creat multe ocazii de a marca. Este un feedback bun pentru noi pentru prima săptămână de cantonament, vedem unde suntem, ce trebuie să îmbunătățim și unde trebuie să mai lucrăm. S-a lucrat foarte bine în această săptămână, mai ales pe faza defensivă, iar în acest amical am văzut și lucruri bune, și lucrurile care trebuie îmbunătățite. Noi trebuie să creștem ca echipă”, a declarat Tedesco, pentru site-ul clubului din Bănie. La partida din Antalya a fost testat şi un jucător de profil ofensiv, Dominik Glavina. În vârstă de 25 de ani, croatul a mai jucat la Varaždin, Beitar Jerusalem, Slaven Belupo, Inter Zapreši și Rudar Valenje. Site-ul transfermarkt.com îl evaluează pe Glavina la 450.000 euro. Rămâne de văzut dacă fotbalistul va evolua şi în următorul test al Universității, pe 21 ianuarie, când oltenii dau piept cu Lechia Gdansk, locul 11 în prima ligă din Polonia.

Popescu o înţeapă pe FCSB: “Are o imagine deplorabilă!”
Insistenţele lui Gigi Becali în ceea ce priveşte transferul lui Alex Băluţă la FCSB l-au scos din minţi pe managerul Craiovei, Marcel Popescu. Într-o emisiune televizată, oficialul din Bănie a declarat că nu vede de ce Băluţă şi-ar dor să joace la o echipă cu o imagine şifonată, care a rămas fără suporteri. “Craiova este pe trend ascendent, la noi au fost şi 28.000, în timp ce numărul spectatorilor la FCSB e în scădere, ca spectaculozitate la fel. Imaginea FCSB-ului este deplorabilă, definită din interior de jucători care au fost, precum De Amorim, sau care mai sunt la ei, precum Alibec. Acolo poţi să pleci şi pe uşa din dos, nu e reţeta succesului că Europa te recunoaşte dacă te duci la FCSB. Multe zeci de milioane au intrat în conturile Stelei, însă mulţi nu au confirmat la cluburile unde au fost cedaţi”, a adăugat preşedintele Craiovei. Declaraţia vine şi în contexul în care impresarul Ana-Maria Prodan a spus că Andrei Ivan a greşit când a plecat în Rusia, pentru că s-ar fi potrivit mai bine la echipa lui Gigi Becali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here