Sport

Craiovenii vor “cât mai sus”

 | 14 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

După înfrângerea cu FCSB, doljenii s-au resemnat în ceea ce priveşte şansele la titlu. Universitatea Craiova are meci cu Astra Giurgiu, sâmbătă de la ora 20.00, partida urmând să se joace la Piteşti. Pentru formaţia lui Gheorghe Mulţescu primordială rămâne Cupa României, iar în campionat “juveţii” îşi propun un parcurs onorabil. “E clar că după meciul cu Steaua s-au împuținat șansele la titlu. Dar ne dorim să încheiem campionatul cât mai sus posibil, de aceea trebuie să rămânem în formă bună, să câștigăm cât mai multe puncte, pentru că o poziție superioară înseamnă mai mulți bani pentru club”, a spus Mulţescu. Cele două echipe au remizat în prima partidă din play-off, dar antrenorul Craiovei a declarat că datele problemei sunt diferite acum. “Faptul că vin după patru înfrângeri nu este în avantajul nostru, pentru că Astra este acum ca un animal rănit. E mai greu decât atunci când am întâlnit-o după opt sărbători. Pe mine nu mă interesează ce joacă adversarul, dacă se prezintă cu echipa a doua sau a treia, mă interesează să-mi pregătesc bine echipa. Până acum ne-au lipsit golurile, trebuie să materializăm ocaziile pe care le producem și să nu facem gafe în apărare”. Unul dintre jucătorii de bază ai Craiovei, Nicuşor Bancu, speră ca Universitatea să reuşească primul succes din play-off pe teren propriu. “Noi trebuie să fim concentrați, să arătăm maturitate în joc și astfel să ne impunem. Dacă ne raportăm la evoluțiile noastre, cele cinci puncte obținute până acum în play-off sunt prea puține. Vom lupta toți să obținem și primul succes acasă, pentru că până acum am adus puncte doar din deplasări. Vom reuși dacă nu vom mai suferi la finalizare”, a declarat fotbalistul. Bancu a fost utilizat în ultima vreme pe postul de fundaş stânga. Marius Briceag este accidentat, iar Bogdan Bucurică a avut evoluţii foarte slabe în tricoul Craiovei. “Personal ajut echipa din orice poziție îmi cere să joc domnul Mulțescu. Astra este un adversar rănit, care va face totul pentru a câștiga”, a spus Bancu.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL