Sport

Craiovenii vor să se reabiliteze la Giurgiu!

 | 03 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

După eşecul usturător suferit în faţa echipei conduse de Nicolae Dică, Universitatea Craiova merge la Astra cu gândul de a riposta împotriva unei formaţii de play-off. Doljenii au remizat în meciul tur cu trupa lui Edi Iordănescu (1-1), antrenor care nu va sta pe bancă după ieşirea nervoasă din meciul cu Timişoara. Partida este programată în această seară, de la ora 20.45. “Ce a fost a trecut. Vom lua lucrurile bune din partida cu FCSB, le-am analizat și pe cele greșite, și ne gândim ca la următoarea partidă să îmbunătățim jocul și să aducem din nou zâmbetul pe buzele suporterilor noștri. Va fi o partidă dificilă împotriva Astrei, dar noi suntem Universitatea Craiova și vom merge la Giurgiu cu gândul de a obține toate cele trei puncte. Cunoaștem atât punctele forte, cât și pe cele slabe ale adversarilor noștri de vineri, însă trebuie să ne concentrăm asupra jocului nostru și să abordăm meciul la victorie”, a declarat tânărul atacant Andrei Burlacu. Antrenorul Devis Mangia nu se sfieşte să schimbe sistemul de joc, astfel că mai multe modificări ar putea apărea în echipa de bază. “Întotdeauna când aleg primii unsprezece jucători fac o evaluare ținând cont de modul în care s-au prezentat în timpul săptămânii în cadrul antrenamentelor. Mergem la Giurgiu să facem un joc bun și să obținem un rezultat pe măsură. Ne așteaptă un meci dificil, deoarece Astra joacă un fotbal de calitate și are jucători deosebiți din punct de vedere individual. Eu și fotbaliștii mei nu schimbăm filosofia de joc chiar dacă am avut un rezultat negativ. Noi am făcut o analiză a meciului cu FCSB, jucătorii mei sunt inteligenți, au înțeles unde au fost făcute erorile și vom căuta cu maximum de responsabilitate să le eliminăm”, a precizat italianul. Cele două echipe sunt despărţite de 8 puncte în clasament, Craiova ocupând locul 3, iar Astra poziţia a 6-a.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL