CSM Târgu Jiu ar putea porni la drum cu trei secţii

553

Clubul Sportiv Municipal, care se conturează în oraşul lui Brâncuşi, se va axa, în principal, pe localnici. Unul dintre aspiranţii la postul de director al noii structuri este Dan Marinescu, om de afaceri, care şi-a construit deja o echipă în caz că va ieşi învingător. În viziunea lui Marinescu, 3 secţii sunt suficiente pentru a demara activitatea sportivă la Târgu-Jiu. “În momentul de faţă, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu colegii mei, am ajuns la nivelul de 3 secţii cu care să pornim la drum: fotbal, handbal şi baschet. Vrem să le punem pe toate 3 pe acelaşi loc. Tot ceea ce văd eu este de a face ceva pentru oamenii din Târgu-Jiu şi, în special, pentru tineret.

În momentul de faţă vrem să-i atragem şi să facem performanţă cu ei. Performanţa nu se poate face astăzi sau mâine, lumea trebuie să aibă răbdare cu noi este un «nou- născut». Îi aştept la negocieri pe oamenii de handbal şi baschet”, a declarat Marinescu într-o emisiune televizată. Aspirantul la fotoliul de director are în spate mai mulţi oameni de fotbal, printre care fosta glorie a Pandurilor, Doru Mihuţ. Cel din urmă a explicat că vor trebui urmaţi mai mulţi paşi pentru a ajunge la marea performanţă. “Lucrăm împreună la un proiect care 90% este finalizat. Proiectul se întinde pe o perioadă de cinci ani. Ne dorim ca acest oraş să aibă o echipă de fotbal în Divizia B, cu copii 95% gorjeni. Este o ambiţie a noastră şi sunt convins că se va realiza”, a spus Mihuţ. Pe de altă parte, primarul municipiului, Marcel Romanescu, a declarat că îşi doreşte cât mai mulţi candidaţi. “Cel care are proiectul cel mai bun să câştige această funcţie de director. Am văzut că sunt multe persoane care s-au lansat, şi-au făcut echipă. Mi-aş dori şi 10 candidaţi. Sunt convins că dacă ar exista 10 candidaţi acea comisie constituită de Primăria Târgu Jiu ar putea găsi persoana cea mai potrivită pentru această funcţie. După părerea mea, viitorul manager trebui să se întoarcă spre tineret. Trebuie să ducem copiii din nou pe terenurile de sport”, a spus edilul. Constantin Podaru, Dan Marinescu şi Dan Ilieş sunt numele avansate pentru a concura la şefia CSM-ului. Potrivit unor surse, şi fostul şef al IPJ Gorj, Viorel Caragea, ar fi susţinut de anumiţi oameni de sport pentru a candida la fotoliul de director.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here