Debut cu dreptul în play-off!

517

Universitatea Craiova a obţinut o victorie importantă în prima etapă a play-off-ului Ligii 1. “Juveţii” lui Devis Mangia s-au chinut 82 de minute să străpungă defensiva Astrei, dar, până la urmă, “argintul viu” Alex Mitriţă a fructificat pasa lui Alexandru Mateiu. “Ştiinţa” a început jocul cu modificări importante în primul 11, Bărbuţ fiind trimis în teren în locul lui Băluţă, iar portughezul Santos bifând primul meci oficial în alb-albastru. Surprinzător sau nu, trupa lui Edi Iordănescu a venit doar la ciupeală pe “Ion Oblemenco”, a sacrificat în totalitate posesia, iar acest lucru i-a costat în cele din urmă pe giurgiuveni. Deşi a fost rezervă, Băluţă a intrat în minutul 53 şi a revitalizat jocul ofensiv al Craiovei. De altfel, acţiunea din care s-a marcat unicul gol a plecat de la numărul 10.
“Sunt fericit pentru că am făcut un meci foarte bun, am meritat victoria, clar. Nu a fost ușor să jucăm cu ei, mai ales pe acest teren. Deși nu îmi place să mă repet, am făcut greșeli din cauza terenului, pentru că sărea mingea. Din acest punct de vedere, felicit jucătorii cu atât mai mult, nu am riscat nimic, am câștigat, ne-am creat ocazii, probabil am greșit ultima pasă, dar doar din cauza gazonului. Nici o problemă că Băluță a fost rezervă, am vorbit cu el, nu putem să jucăm mereu cu aceiași 11 jucători. Băluță a jucat bine, a fost cel mai bun, a pasat mult, dar acum am decis să mai dau șanse altor jucători”, a spus italianul Mangia după meci. “Echipele mari așa câștigă. Suntem un grup unit, indiferent de cine joacă și cine stă în tribună. E un teren foarte greu. Jocul nostru e de posesie și nu putem realiza asta pe un asemenea teren, dar dăm totul la fiecare meci”, a afirmat Alexandru Mitriţă. “Important e că Mister a făcut o echipă foarte bună şi am câştigat. Şi eu am stat pe bancă, şi Băluţă, ne rotim, dar importantă e victoria echipei. Jucăm foarte bine acasă, era un meci foarte important și sperăm să o ţinem tot aşa. Mă bucur că am dat pasă de gol, sunt fericit cu cele trei puncte”, a declarat Alex Mateiu.
“Ne așteptam la un meci foarte greu, pentru că am întâlnit o echipă valoroasă, care s-a format în timp, în câțiva ani, și știu foarte bine ce vorbesc. Aici s-au adus jucători încet-încet, s-a făcut o selecție atentă, și iată că în acest an Craiova a reușit să construiască o echipă foarte competitivă. Suntem puțin frustrați, pentru că dacă eram un pic atenți puteam evita primirea golului și plecam cu un punct“, a recunoscut antrenorul oaspeţilor, Edi Iordănescu.

Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 1-0 (0-0)
A marcat: Mitriță `82.
Craiova: Mitrovic – Popa, Kelic, Ferreira – Martic, Santos (`79, Mateiu), Zlatinski, Briceag – Bărbuț (`53, Băluță), Gustavo (`75, Burlacu), Mitriță. Antrenor: Devis Mangia.
Astra: Ivanov – Iordache, Da Silva, Bejan, Stan – Seto (’83, Moise), Mrzljak – Gheorghe (’88, Culda), Matei, Buș – Urko Vera (’66, Abang). Antrenor: Edi Iordănescu.
Cartonașe galbene: Briceag `26, Kelic `33, Martic `90+2 / Moise `85, Iordache `87.
Au arbitrat: Alexandru Tudor – Mircea Orbuleț, Mihai Marius Marica; Dragoș Istrate.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here