Debut modest

626

Energia a avut un prim meci în Liga Națională din care trebuie să învețe foarte multe. Echipa a prestat un joc modest și doar valoarea scăzută a adversarei le-a permis băieților lui Constantinides să termine învingători.

După un sezon cu medalii atât în competiția internă, cât și în EuroChallenge, Energia pornește la drum gândindu-se la titlu, dar jocul lasă mult de dorit, iar noii jucători par a fi departe de ceea ce Constantinides a avut sub baghetă în precedentul campionat.
Adversară în această primă etapă pentru Energia a fost echipa din Galați, echipă nou promovată în Liga Națională și condusă de pe margine de fostul tehnician al gorjenilor, Florin Nini. Acesta nu a fost uitat la Târgu-Jiu și, în ciuda faptului că a fost nevoit să plece de la echipă înainte de participarea la Final Four-ul care a adus Cupa României în orașul lui Brâncuși, a fost aplaudat de cei prezenți în Sala Sporturilor la startul partidei. Nici acesta nu a rămas dator și la final a ținut să dea mâna cu toți cei care i-au scandat numele, așa cum o făcea pe când lua loc pe banca Energiei. „Sunt situații în carieră în care de multe ori pierzi un meci, dar ești bucuros pentru ceea ce ai realizat. Cred că astăzi poate fi considerat așa. M-am bucurat că galeria și mulți oameni din sală mi-au scandat numele. Asta înseamnă că dincolo de antrenor am arătat și altceva, faptul că am pus suflet și am căutat să fac tot ceea ce depindea doar de mine la acel moment și sigur că nu am putu să fiu decât bucuros și să-mi mai treacă din tristețea înfrângerii. A fost un meci special pentru că eu respect Târgu Jiul, respect clubul Energia. În viața unui antrenor apar multe situații, pozitive sau negative, dar cred că mi-am luat nota de trecere prin aplauzele pe care le-am primit atât eu, cât și echipa din Galați și faptul că la final am dat și mâna cu acest public minunat de la Târgu-Jiu. A fost un meci special pentru că am găsit aici mulți prieteni, multă căldură și am găsit aici aceeași sală efervescentă și dornică de spectacol. Vreau să-i felicit pentru asta”, au fost cuvintele prin care Florin Nini a dorit să le mulțumească gorjenilor care îi păstrează respect în continuare.

Multe semne de întrebare
Revenind la meciul disputat, sâmbătă, în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu, Energia a arătat multe slăbiciuni. Una dintre acestea este la nivelul conducătorului de joc, Diggs fiind incapabil în unele momente să treacă centrul terenului, ca să nu mai vorbim de procentajele aruncărilor din acțiune. Nici Dragoș Andrei nu a ajutat cu nimic echipa, în cele aproape 8 minute jucate având o linie de statistică aproape imaculată, aceasta fiind pătată de o aruncare eșuată de două puncte și de un fault făcut, ceea ce i-a pus un -3 la eficiență. Shooter, shooter, shooter! Așa se recomanda Lazar Radoslavljevic, iar așteptările noastre erau să vedem în sârb măcar un Djapa. Nimic însă din toate astea. Radaslavljevic este o mare deziluzie, jocul său nu e deloc prins în ceea ce vrea Constantinides, iar o comparație cu cel căruia i-a luat locul, Nemanja Milosevic, e ridicolă. La capitolul dezamăgiri, sârbul are o concurență mare, Adrian Guțoaia fiind o umbră a celui care era odată. Și nu vorbim de cel din momentul accidentării sau de cel care, sub maioul Asesoftului, nu se mai oprea din marcat tocmai sub panoul Energiei. Guțoaia de acum este mult sub nivelul acelui Guțoaia ce pleca de la Energia acum câteva sezoane și nu ne rămâne să sperăm decât că e vorba de o problemă trecătoare și că în scurt timp acesta își va reveni și va ajuta echipa. Altfel, Guțoaia va fi, așa cum îl știm pe Constantinides, un jucător de antrenament. Din moment ce sunt atâtea dezamăgiri, e loc destul de mic pentru laude. Totuși, sunt și jucători care merită a fi încurajați, iar unul dintre ei este Șanta, un jucător care se impune nesperat de ușor. Nu este folosit foarte mult timp, dar cât este pe teren se face util. Ceva mai mult de 9 minute jucate și 9 puncte înscrise, un procentaj de 100% la aruncările de sub panou sunt părți ale statisticii ce îl pot face pe Constantinides să uite că Șanta e român în acte și să-i dea mai multe minute. La evoluții firești, în limitele normalului, îi putem trece pe Porter Troupe, Miles și Eziukwu, de fapt aceștia fiind și cei care au dus greul în acest meci, unul care ar fi trebuit să fie unul foarte ușor. Cei trei au înscris mai mult de jumătate din punctele Energiei și arată că noua echipă trebuie închegată în jurul lor, dar și că, în cazul în care cei trei au parte de o zi proastă, echipa gorjeană va avea mari probleme…

Constantinides, mulțumit pe jumătate
Tehnicianul Energiei crede că echipa sa a arătat mai multe semne pozitive decât negative în jocul cu Phoenix Galați. „Partea bună pentru noi în acest meci este că am avut mai multe momente pozitive în meci, decât negative. Ceea ce m-a dezamăgit în meciul de astăzi au fost momentele în care am pierdut mingile deși știam că Galațiul este o echipă care provoacă adversarul să facă astfel de greșeli. Acest lucru s-a întâmplat și în meciurile Galațiului cu cei de la Cluj. Sunt dezamăgit pentru că o echipa ca noi, care ne propunem să câștigăm campionatul, face 20 de astfel greșeli, nu numai într-un meci cu Galațiul, ci în oricare alt meci. Nu face decât să ne îngreuneze munca…
În momentele noastre bune am jucat bine, am avut de multe ori spațiu de pătrundere și ceea ce nu am realizat este că nu am dus mingea mai mult la interior pentru Șanta și Callistus Eziukwu, pentru că cei doi au făcut un meci bun astăzi. Trebuie să mai lucrăm la acest aspect”, a apreciat Antonis Constantinides la finalul întâlnirii din prima etapă a Ligii Naționale de baschet masculin. Acesta a mai ținut să felicite oaspeții și a adăugat că este sigur că echipa din Galați va putea încurca contracandidatele Energiei: „Aș vrea să prezint felicitările mele echipei din Galați, jucătorilor și antrenorilor. Va fi o echipă care va pune probleme oricărui adversar, în orice meci. Din suflet le urez baftă în campionat celor de la Galați și antrenorului Florin Nini. Din moment ce noi am reușit să-i învingem le doresc să câștige în fața celor de la Steaua sau Cluj, pentru că pe noi ne-ar ajuta foarte mult”, a declarat antrenorul Energiei.

Energia Târgu Jiu – Phoenix Galați 72-62 (22-14, 17-15, 20-18, 13-15)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 650
Energia: Miles (17), Troupe (10), Eziuku (12), Andrei, Șanta (9), Bratoloveanu, Mihuți, Mack (6), Radoslavljevic (6), Aktaș (2), Guțoaia (4), Diggs (6). Antrenor: Antonis Constantinides.
Phoenix: Threatt (7), Țelinoiu, Petică (2), Pesic, Virna (3), Tresac, Pirlog, Lemyk (22), Rohde (9), Bojovic (19), Onea, Borsa. Antrenor: Florin Nini.
Arbitri: Laszlo Bukuresti, Andrada Monika Csender, Costin Bogdănescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here