Denisa Tîlvescu: “Dacă eşti perseverent, vei ajunge unde îţi doreşti”

734

Canotoarea de aur a Gorjului, Denisa Tîlvescu, a vorbit în exclusivitate pentru cotidianul “Gorjeanul” despre ultima mare performanţă a României, dar şi despre asaltul asupra altor prestigioase “redute”. La 20 de ani, Denisa a devenit campioană europeană cu barca de 8+1, competiţia având loc, la sfârşitul lunii mai, în Racice (Cehia). Sportiva din Târgu-Jiu a declarat că se aştepta la acest parcurs, iar România poate fi considerată din nou o forţă în canotaj. “Am plecat din ţară cu gândul să câştigăm, acesta a fost obiectivul şi l-am îndeplinit. A fost o concurenţă foarte mare, având în vedere că este primul an după Jocurile Olimpice şi poate ne aşteptam la un concurs cu un potenţial mai slab. Pentru noi, ca şi grupă de fete, este bilanţul pe care ni l-am propus, barca de 8+1 şi barca de dublu rame să obţină medalia de aur. Îmi pare rău că fetele de la dublu categorie au avut puţin ghinion, şi au terminat pe locul patru, puteau să vină mai în faţă, dar e o echipă cu perspectivă şi la următoarele competiţii sigur o să le vedem în frunte”, a spus Denisa. Canotoarea noastră a declarat că echipa României este una tânără şi din cauza faptului că sportivele cu experienţă nu mai sunt în activitate. Declaraţia vine în contextul în care, preşedintele FRC, Elisabeta Lipă, a declarat că generaţia actuală este una de mare perspectivă, dar care trebuie atent monitorizată. “Doamna Lipă a fost mulţumită de rezultate, ne-a felicitat. Dânsa vorbeşte despre perspective şi grupă tânără pentru că mai sunt doar şase senioare în lotul olimpic, într-un fel e destul de rău pentru noi, deoarece pierdem experienţa cu care veneau unele fete. Uneori, avem nevoie de acea maturitate în barcă, de acel plus, trebuie să facem unele comparaţii, pe care doar cineva cu ani mai mulţi în domeniu poate să le facă”, a precizat Denisa. Sportiva din Gorj îşi doreşte cu ardoare să participe la Jocurile Olimpice de la Tokio, după ce a fost rezervă în Brazilia.
“Obiectivele mele pe termen lug, şi cred că ale oricărui sportiv, sunt Jocurile Olimpice de la Tokyo, aceea este competiţia supremă. Având experienţa de anul trecut, de la Jocurile de la Rio, cred că se dublează dorinţa de a participa la Olimpiada din Japonia. Pe termen scurt, urmează Campionatele Mondiale de Seniori, undeva la sfârşitul lunii septembrie. Peste două săptămâni şi jumătate plecăm la ultima cupă mondială, ultima Regată de verificare, de la Lucerna. Plecăm doar cu echipajul de 8 şi acolo sperăm să venim tot cu un rezultat favorabil. Este mai mult un concurs de verificare, în care majoritatea ţărilior îşi expun echipajele. Ne dorim ca totul să fie bine, să fim sănătoase, şi să nu avem probleme pentru a veni cu aceleaşi rezultate”.

Ambasador al oraşului Târgu Jiu!
În acest an, Denisa Tîlvescu a fost declarată “cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu”. Canotoarea a recunoscut că este o distincţie care o obligă, dar în acelaşi timp o face mândră, deoarece iubeşte zona în care a copilărit. “Nu mă simt specială, mă simt mai responsabilă. Oricum eu am fost tot timpul pro Târgu-Jiu, Gorj şi Oltenia. Le spun şi colegelor mele să vină la Târgu-Jiu, pentru că e un oraş foarte frumos”. Denisa este multiplă campioană mondială și europeană la juniori, campioană olimpică la tineret, şi are aur şi un bronz la senioare.
“Simt că pe plan personal, am progresat. Am avut poate doi ani de pauză, nu am participat la concursuri internaţionale pentru că mereu a fost nevoie de mine în alte părţi, aşa cum a fost şi la Rio, iar eu am ratat Campionatele Mondiale de Tineret. Dar…asta a dus la performanţa de acum. Să spunem că dacă eşti perseverent în orice faci şi te dedici acelui lucru poţi ajunge unde îţi doreşti”.

România, campioana fără pistă!
România a cucerit 3 titluri europene şi o medalie de argint la ultima ediție a Campionatelor Europene. Tradiţia în canotaj este una de luat în seamă, dar, aşa cum ne-am obişnuit, în ţara noastră paradoxurile sunt des întâlnite. România nu are încă o pistă omologată pentru competiţiile internaţionale! Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a spus însă că “problema” va fi remediată. În prezent, naţionala se pregăteşte la Snagov, printre ambarcaţiuni private, dar se va muta în Banat. “Există acel proiect pe Lacul Surduc și aș putea spune că nu mai suntem în faza de dorință. Finanțarea e aprobată. Consiliul Județean Timiș urma să redacteze caietul de sarcini, să meargă la Szeged, să copieze modelul din baza de pregătire a vecinilor maghiari care corespunde tuturor standardelor, atât la canotaj, cât și la kaiac-canoe”, a declarat Lipă. Fosta campioană a mai spus că rezultatele din ultima perioadă sunt unele mulţumitoare, dar aşteaptă ca România să-şi confirme valoare la Jocurile Olimpice. Şefa de la FRC a fost declarată canotoarea secolului 20, fiind cvintupla câştigătoare olimpică. “Nu aș putea spune că sunt superfericită, sportivii chiar îmi spun mereu că sunt veșnic nemulțumită, dar tot timpul există loc de mai bine. Mă bucur că văd un număr mare de sportivi în loturi, asta îmi dă speranță și putere de a mă lupta pentru ei. Un sportiv, oricâte medalii ar avea la Europene, Mondiale, Regate, nu se simte împlinit și nu este complet dacă nu are medalie și la Jocurile Olimpice. Nu mai vorbesc de satisfacția de pe podium. Simți așa că munca ta este răsplătită. E normal să-i sprijin, să-i împing de la spate, doar să avem rezultate la Olimpiadă”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here