Sport

Denisa Tîlvescu, în finală la Florida!

 | 28 septembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Echipajul feminin de 8+1 al României s-a calificat direct în finala probei la Campionatele Mondiale de canotaj de la Sarasota-Bradenton după ce a câștigat seria a doua. Competiţia se desfăşoară în Florida (Statele Unite ale Americii). Din echipa de 8+1 fac parte, pe lângă sportiva din Târgu-Jiu, Denisa Tîlvescu, Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Adelina Boguș, Laura Oprea și Daniela Druncea. Fetele noastre au fost cronometrate cu timpul de 06 min 07 sec 320/1000, devansând Canada (06:09.690). România a avut un timp mai bun și decât câștigătoarea celeilalte serii de calificări, Noua Zeelandă (06:08.420). Ţara noastră participă la Mondialele din SUA cu șase echipaje. „Rezultatele foarte bune obţinute de canotorii noştri în acest an ne dau speranţe că putem să ne confirmăm valoarea la nivel internaţional. Îmi doresc să aducem din Statele Unite nu doar cât mai multe medalii, dar şi bucuria împărtăşită cu cei care iubesc şi susţin canotajul românesc”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL