Din eșec în eșec, spre victoria finală…

581

Sub comanda lui Florin Nini, Energia Rovinari contabilizează înfrângere după înfrângere, echipa gorjeană fiind incapabilă să învingă niciuna dintre echipele ce-i sunt deasupra în clasament. Cu toate acestea, Energia poate ajunge la performanța de a se califica în play-off chiar și cu înfrângeri pe linie până la final, excluzând aici partida cu Farul, una pe care nimeni nu are voie să o piardă, probabil nici măcar o echipă de fete…

Revenind la jocul din weekend al Energiei, BC Mureș și-a luat cele două puncte puse în joc, scor 64-53 (14-12, 15-15, 22-15, 13-11), fără prea mare bătaie de cap, partida având un oarecare echilibru doar în prima sa jumătate. Gazdele au câștigat clar sfertul trei, iar calea spre victorie le-a fost lină apoi, Energia nefiind capabilă să remonteze handicapul. Pentru trupa lui Florin Nini urmează meciul cu Steaua CSM București, partidă care urmează să se dispute la Târgu Jiu. Dacă Energia va câștiga această partidă, gorjenii vor fi 100% în play-off, însă dacă vor rata obținerea celor două puncte, totul va depinde de modul în care bucureștenii vor încheia campionatul. Cu alte două victorii în ultimele două etape, contra Clujului și Sibiului, Steaua ar putea lăsa Energia în afara primelor opt locuri.

BC Mureș Târgu Mureș – Energia Rovinari 64-53 (14-12, 15-15, 22-15, 13-11)
Sala Sporturilor, Târgu Mureş
BC Mureș: Mihuți, Martinic (23), Lupusavei, Mladenovic, Peciukas, Ivanovic (15), Steff, Jelenic (5), Jucan (3), Jakab, Brown (3), Balasz. Antrenor: Srecko Sekulovic.
Energia: Watson (4), Troupe (3), Darby (17), Jazvin (12), Ștefan, Vlaicu, Tudosă, Alionescu, Karpelesz (8), Aktas, Milosevic (6), Keerles (3). Antrenor: Florin Nini.
Arbitrii: Vinaşi Doru, Şerban Mircea, Nicolae Dragoş.

Rezultatele etapei a XXIII-a:
Concordia – Farul 85-57
SCM U Craiova – Gaz Metan Mediaș106-78
Steaua CSM – CSM Oradea 83-97
BC Mureș – Energia Rovinari 64-53
U Cluj – Asesoft (s-a terminat după închiderea ediției)
CSU Atlassib Sibiu – BC Timișoara (se dispută astăzi)
Timba Timișoara – BCMU Pitești (se dispută pe 31.03.2014)
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here