Sport

Dinamo poate să-şi ia gândul de la Acka

 | 18 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Fundaşul Universităţii Craiova, Stephane Acka, are şanse foarte mici de a părăsi gruparea din Bănie în această iarnă. Acka intră în ultimele 6 luni de contract, iar colegul său din centrul apărării, Kay, a fost deja pus pe liber pentru că nu a dorit prelungirea înţelegerii. Deşi există speculaţii că Dinamo Bucureşti ar fi intrat pe fir pentru achiziţionarea apărătorului ivorian, Silvian Cristescu, team-managerul Craiovei, spune că această variantă nu este plauzibilă. “Suntem încă în discuţii cu Acka pentru prelungirea contractului, iar eu vă asigur că el nu are cum să ajungă la Dinamo. Voi credeţi că Negoiţă are banii lui Rotaru? Hai să fim serioşi! S-au dus vremurile în care Dinamo transfera jucători de la Craiova. Vreau să vă spun că noi i l-am mai suflat o dată pe Acka lui Dinamo. În urmă cu doi ani şi jumătate, Acka era la un pas să semneze cu Dinamo, dar am intrat noi pe fir şi l-am adus la Craiova. Când a văzut oferta noastră a semnat fără să se gândească de două ori, iar acum patronul nostru i-a făcut o ofertă de salariu pentru top cinci în România”, a spus Cristescu, citat de Fanatik. De altfel, oficialii din Bănie încă aşteaptă ca fotbalistul de 26 de ani să ajungă la o nouă înţelegere cu Universitatea, lucru confirmat şi de impresarul său. “Acka se simte bine la Craiova. A primit o ofertă bună pentru prelungirea contractului. Eu unul personal nu ştiu de nicio ofertă de la Dinamo. Nu am purtat cu cineva de la Dinamo vreo discuţie despre jucătorul meu” a spus Alessandro Pezzoli.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL