Sport

Dream Team s-a impus în derby!

 | 15 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Dream Team Târgu Jiu rămâne cea mai bună echipă din Gorj la minifotbal. În derby-ul etapei a opta, campioana din ultimele două sezoane s-a impus cu 4-3 în fața celor de la Peppy Dolce Vita, vicecampioana de anul trecut. Duelul s-a desfăşurat cu casa închisă, foarte mulţi spectatori dorind să vadă la lucru două formaţii care au reprezentat judeţul şi la competiţiile regionale. Jocul a început în forță și, în minutul 2, campionii au deschis scorul prin golgheterul Ion Cănăvoiu. Replica vicecampioanei a venit instantaneu. Iovan și Druc au marcat în minutele 4 și 6 și au întors scorul. La pauză, însă, s-a intrat la egalitate după golul lui Barbu din minutul 16. Repriza a doua a fost dominată de Dream Team. Cănăvoiu a marcat din nou, pentru 3-2, iar Eduard Frățilescu, jucător aflat la debutul în acest sezon, a mărit avansul echipei sale. Peppy Dolce Vita a redus din handicap cu un minut înainte de final prin tânărul Semen, dar a fost prea târziu să mai întoarcă soarta jocului. Cu aceste 3 puncte, Dream Team a ajuns la 22 de puncte în 8 etape. Aproape ține, momentan, doar ISU Gorj. Echipa pompierilor militari s-a impus într-un alt derby al etapei, disputat vineri seara, cu scorul de 6-5 în fața celor de la Farmacia Victoria și are acum cu 3 puncte mai puțin decât liderul. Profi Târgu Jiu completează podiumul după victoria, 6-5, din meciul cu Provincialii, având acum 18 puncte.
În Campionatul Primăriilor din județul Gorj, Primăria Târgu Cărbunești își continuă dominația. În derby-ul etapei a șasea, liderul s-a impus mai clar decât s-ar fi așteptat cineva, 12-5 cu Primăria Motru, vicecampioana din sezonul trecut. De remarcat că tânărul Andrei Mihăilescu a bifat 6 goluri în meciul cu Motru și are 17 reușite în 6 etape! În apropierea liderului, cu punctaj maxim este Primăria Fărcășești. Aceasta s-a impus într-un duel dificil cu Primăria Bălănești, scor 7-2 și are 15 puncte în cont. Podiumul este completat de Primăria Turburea, cu 13 puncte.
În etapa a șasea din Campionatul Firmelor și Instituțiilor Publice, disputată duminică, echipa jandarmilor gorjeni, I.J.J. Gorj, a trecut clar de Marckon și se menține în fruntea clasamentului, cu punctaj maxim. Succes NicCom a făcut un meci excelent și a reușit surpriza etapei, 6-4 cu Carrefour Târgu Jiu, FC Anna a trecut de Macofil, iar Acvila a învins România Hidro Service.

Semnatura eletronica CertDigital

Rezultate, etapa 8, Campionatul Județean de Minifotbal Dolce Vita
Farmacia Victoria – ISU Gorj 5-6
Primăria Rovinari – Mica Frăție 4-4
Dream Team Târgu Jiu – Peppy Dolce Vita Târgu Jiu 4-3
Minprest Rovinari – Primăria Bîlteni 4-0
Real Târgu Jiu – Karma Târgu Jiu 9-0
Provincialii – Profi Târgu Jiu 5-6

Rezultate, etapa 6, Campionatul Primăriilor din județul Gorj
Primăria Telești – Primăria Turceni 3-0
Primăria Turburea – Primăria Cîlnic 3-0
Primăria Drăguțești – Primăria Albeni 6-2
Primăria Târgu Cărbunești – Primăria Motru 12-5
Primăria Bălănești – Primăria Fărcășești 2-7
Primăria Bumbești Jiu – Roșia de Amaradia 6-2

Rezultate, etapa 6, Campionatul Firmelor și Instituțiilor Publice
I.J.J. Gorj – Marckon 16-0
Carrefour Târgu Jiu – Succes NicCom 4-6
Macofil – FC Anna 4-7
Acvila – România Hidro Service 10-3

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL