Dună: “Vom munci pentru a duce Craiova cât mai sus”

530

Marin Dună este primul “transfer” al Universităţii Craiova. Deocamdată perioada de iarnă nu a fost una prea fructuoasă pentru juveţi, care s-au despărţit deja de Olivian Surugiu şi nu vor să mai conteze nici pe Kay. Acka şi Madson refuză să-şi prelungească înţelegerile, şi sunt de vânzare dacă există cumpărători până la reluarea campionatului. Dacă la capitolul veniri, Pedro Mingote este singura certitudine, având în vedere că Drăghici era al Craiovei, “Ştiinţa” a hotărât să-şi mărească echipa tehnică. Fostul fotbalist de la FC Naţional sau Steaua, Marin Dună, va completa staff-ul lui Gigi Mulţescu, în care se mai află Daniel Timofte şi Cătălin Mulţescu. În vârstă de 49 de ani, Dună a fost secundul lui Emil Ursu la Concordia Chiajna în acest sezon. De-a lungul carierei, acesta a antrenat la Progresul, Dacia Mioveni, Prefab Modelul, Victoria Brăneşti, Unirea Slobozia, CS Ştefăneşti şi Voinţa Sibiu. Dună a venit la cererea lui Mulţescu, tehnicianul din Bănie hotărând că are nevoie de încă o “mână forte”, care să conducă şedinţele de pregătire. “Mă bucur că am ajuns la Universitatea Craiova, un brand al fotbalului românesc, o echipă care își propune să facă performanță la cel mai înalt nivel. Mă bucur, de asemenea, că lucrez cu nea Gigi Mulțescu, pentru mine este extraordinar. Îmi place foarte mult echipa, una ofensivă, cu mulți tineri de perspectivă, iar unii dintre ei sunt chiar certitudini care trebuie luați în seamă la naționala României. Vom munci toți împreună pentru a duce Universitatea Craiova cât mai sus în clasament”, a declarat noul secund al doljenilor.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here