După dezamăgirea din Cupă, antrenorul Vasilică se gândeşte la Liga a 3-a

569

Internaţional Băleşti joacă, în această rundă, în deplasare la liderul Ştiinţa Turceni. Derbiul etapei judeţene este un prilej pentru antrenorul Dan Vasilică de a-şi duce echipa pe primul loc în Liga a 4-a, după eşecul cu CNS Cetate Deva din Cupa României. Deşi oaspeţii şi-au propus să promoveze în acest an, antrenorul de la Internaţional consideră că echipa din Turceni şi Gilortul Tg-Cărbuneşti sunt principalele favorite la câştigarea seriei: “Urmează meciul cu Ştiinţa Turceni, echipa de pe primul loc. Este favorită la promovare, de fapt la câştigarea campionatului judeţean. În fiecare an tot câştigă câte o echipă din Gorj, dar abia din 4 în 4 ani mai promovează. Echipa din Turceni şi Gilortul Tg-Cărbuneşti sunt cele două formaţii care au bază, au susţinere şi care anunţă promovarea. Eu anunţ că îmi doresc să câştig campionatul”.
Dan Vasilică a mai spus că autorităţile locale din Băleşti vor hotărî dacă vor menţine echipa în eşalonul trei, în cazul fericit în care Internaţional ar promova.
“Domnul primar din Băleşti este cel mai în măsură să spună dacă putem promova în Liga a 3-a. Eu pe plan sportiv îmi doresc să termin pe locul I, după care să câştig şi barajul. După aceea, nu mai pot să răspund la aceste întrebări. Vreau să forţez autorităţile locale, prin performanţe sportive, să ne susţină mai departe. Foarte multă lume vorbeşte frumos de Internaţional, nu mă aşteptam. În tot judeţul se vorbeşte foarte frumos despre noi, sunt mulţi oameni care promit că o să fie alături de noi şi material. Îi aşteptăm, dar va trebui în continuare să demonstrăm. Nu e de ajuns să fii acolo, trebuie să îţi propui să faci un pas mai departe”, a precizat tehnicianul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here