Sport

Edi Iordănescu cere calitate

 | 15 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Campania de achiziții a Pandurilor pentru partea a doua a campionatului se anunță a fi una spectaculoasă, însă nu prin numărul noilor achiziții, ci prin numele celor nou sosiți sau, mai exact, prin valoarea acestora.
Edi Iordănescu spune că echipa a ajuns la un anumit nivel și nu are nevoie decât de câteva implanturi, iar acestea trebuie să fie de cea mai bună calitate: „De data aceasta vrem să aducem numai calitate, între 2 și 4 jucători maxim și îmi doresc să fim foarte exacți. Deja ne uităm în direcția unor jucători pe care-i cunoaștem foarte bine, fie sunt din competiția noastră, fie îi cunoaștem din trecut și îi știm”, a declarat antrenorul Pandurilor. Pentru a obține o performanță cât mai bună în play-off, Pandurii are nevoie de transferuri care să se plieze exact pe ceea ce echipa este făcută să joace și, foarte important, să se integreze rapid grupului. Edi Iordănescu spune că play-off-ul este foarte important pentru că rezultatele acestuia și clasarea echipei la final dă și nivelul finanțării echipei pentru viitorul sezon: „Nu ne mai permitem niciun fel de experiment. Se joacă un campionat, iar la final când tragi linie, partea financiară îți afectează în mod direct și bugetul anului viitor”, a mai precizat antrenorul echipei gorjene.
C.C.

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL