Sport

Edi Iordănescu, după un an la Pandurii: „Vreau ca lumea să își aducă aminte de mine!”

 | 11 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

În urmă cu exact un an, pe 11 decembrie 2014, Edi Iordănescu semna contractul cu Pandurii, preluând ștafeta de la Petre Grigoraș. Fiul „Generalului” are un bilanț bun la cârma Pandurilor, pe care i-a luat de la retrogradare și i-a pus cu șanse reale în lupta pentru titlu în acest sezon.

Semnatura eletronica CertDigital

Munca lui Edi Iordănescu, la finele unui an de mandat la cârma Pandurilor, începe să se vadă. Dacă în partea a doua a sezonului trecut nu se putea spune despre un salt foarte mare, Iordănescu preluând echipa de pe locul 12 ducând-o pe locul 9, acum este vorba de un nivel mult mai ridicat al rezultatelor, unele care plasează echipa gorjeană în lupta pentru primele poziții.
Tehnicianul Pandurilor se află aproape de finalul primului său mandat la Pandurii, contractul urmând a înceta în vară. Edi Iordănescu încă nu discută despre prelungirea înțelegerii, dar vrea ca la despărțirea sa de echipa târgujiană să lase în urmă performanțe despre care să se vorbească în termeni pozitivi: „Dorințele mele se confundă cu interesele echipei. Mă interesează să închidem bine acest an calendaristic, să ne asigurăm prezența în play-off. Vreau să-mi duc contractul la final, să facem o figură frumoasă. Va fi un moment în iarnă în care vom face o analiză și vreau să întăresc echipa, avem nevoie de soluții și variante, să nu facem improvizații. Cel mai important e ca la final să văd pe ce drum voi merge în continuare, să văd dacă va exista sau nu posibilitatea de a continua sau nu aici. Indiferent când va fi finalul colaborării între mine și echipă vreau să plec cu capul sus și lumea să își aducă aminte de mine”, a declarat antrenorul echipei gorjene.

Continuitatea, cheia succesului
Chiar dacă în fotbalul românesc pare a fi doar o iluzie, Edi Iordănescu spune că stabilitatea la nivelul băncii tehnice ar aduce un progres echipelor din Liga 1. „Cât mai mult ar trebui să stea un antrenor la o echipă. Vedeți în fotbalul mare, acolo unde e continuitate apar și rezultate”, spune Edi Iordănescu. Acesta pune pe lângă timp și liniștea ca factor important ce stă la baza performanțelor echipelor din Liga 1: ”Nu există o rețetă, fiecare are metodele și mijloacele lui, însă, fiind un antrenor tânăr, extrem de preocupat de perfecționarea mea știu cât de profundă și complexă e această muncă, cât de greu e să construiești ceva dacă nu ai acea susținere și timp la dispoziție. Dacă Pandurii are rezultate în acest moment este pentru că dispune de un grup de jucători cu valoare în care eu am avut întotdeauna încredere și am în continuare însă factorul decisiv a fost liniștea ce mi s-a conferit, în același timp sprijinul, pentru că așa am putut să muncesc și să realizăm ce am realizat”.

„E foarte important pentru un antrenor să reușească îndeplinirea obiectivelor, play-off-ul prima oară, apoi un parcurs bun în play-off și facem cinste orașului și suporterilor. Și nu în ultimul rând sau în mod special, dacă colaborarea va continua, până când nu știm, dar important e ca la final când tragem linie să fim mulțumiți și să lăsăm lucruri frumoase în amintirea iubitorilor de fotbal din acest oraș”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii Târgu Jiu.

„Eu îl consider pe Edi antrenorul anului, dacă luăm în calcul şi prima parte a campionatului, un antrenor fără experienţă în prima ligă să ridice un club din zona retrogradării şi apoi cu jumătate de lot schimbat să se bată la primele locuri este o performanţă. Acest lucru îngreunează negocierile, dar este o problemă plăcută, pe care doreşte să o întâlnească orice conducere din fotbal”, Narcis Răducan, președinte Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL