Edi Iordănescu ştie ce lipseşte lotului pandur

579

Noul antrenor al Pandurilor şi-a făcut temele şi ştie ce ar trebui adus la Pandurii în această iarnă pentru ca lotul să fie unul mai echilibrat şi cu mai multe soluţii pentru partidele din retur.

Pentru Edi Iordănescu aceste zile nu sunt unele de vacanţă, Pandurii, noua sa echipă, având nevoie urgentă de câteva transferuri pentru ca evoluţia trupei gorjene să fie una mult mai bună în sezonul de primăvară. “Am identificat câteva posturi, dar este foarte important şi ne va influenţa campania de transferuri şi ce se întâmplă cu anumiţi jucători”, a anunţat Edi Iordănescu la conferinţa de presă în care a fost prezentat ca nou antrenor al Pandurilor. Tehnicianul a lăsat să se înţeleagă că Pandurii ar putea pierde unul sau chiar doi dintre jucătorii de bază, iar aceste transferuri ar putea influenţa campania de achiziţii: “Este posibil să apară şi interes pentru unul, doi jucători, deja în acest sens am ceva informaţii, însă nu voi da nume pentru că nu este momentul, până nu este o ofertă concretă, oficială”, a mai spus Iordănescu junior.

Doar la nivel de portari nu vrea nimic
Pentru Edi Iordănescu, cel mai nevralgic compartiment al echipei gorjene este cel defensiv, acolo unde, şi el ca şi noi, a descoperit probleme serioase: “Dacă reuşim în mare parte grupul trebuie să fim atenţi pentru poziţia de fundaş central. Acolo s-a suferit şi această poziţie, de fundaş central stânga-dreapta trebuie dublată. Ştim problemele lui Christou Paraskevas, s-a operat de curând şi încă starea lui de recuperare nu este clară”, a mărturisit antrenorul Pandurilor. Chiar dacă Momcilovic acoperă până acum cu mult succes şi cu o constanţă remarcabilă postul de fundaş stânga, Edi Iordănescu nu acceptă situaţia în care jucătorul plav nu are niciun fel de concurenţă şi nici soluţii pentru momentul în care Momcilovic nu va putea evolua fie din cauza suspendărilor, fie din cea a unor nedorite accidentări: “Vom vedea şi poziţia de fundaş stânga pentru că în momentul de faţă echipa stă într-un singur fundaş stânga”, a mai spus antrenorul echipei gorjene. Acesta nu consideră nici compartimentul median suficient de bine acoperit, aşa că şi acolo ar putea să apară modificări în lot: “Vom vedea şi la nivelul mijlocaşilor ce avem nevoie. Dacă nu pierdem jucători, maxim 3-4 jucători vom aduce să ne completăm”, spune Edi Iordănescu. În mod cert, ceva se va întâmpla şi la nivelul atacanţilor, acolo unde Matulevicius intră în ultimele şase luni de contract, Roman este curtat tot mai intens şi “foamea de bani” ar putea duce la cedarea sa pentru asigurarea unui buget OK pentru Pandurii, iar Smrekar este un jucător fantomă pentru echipa gorjeană până în acest moment, jucător transferat, dar fără drept de joc, văzut şi dorit de vechea conducere tehnică, însă o necunoscută totală pentru cea nouă.

Vor fi şi plecări
Din lotul Pandurilor vor fi şi plecări, jucători la care noua conducere tehnică va renunţa. Edi Iordănescu pare să-şi fi făcut deja o idee şi în acest sens, însă nu doreşte să dea, pentru moment, numele celor la serviciile cărora este tentat să renunţe şi asta pentru că unii dintre ei ar mai putea fi testaţi în perioada de după reunire şi, poate, chiar şi în primul cantonament, cel de la Izvorani. “Nu voi nominaliza, însă este posibil să fie şi jucători la care vom renunţa în această iarnă. Să vedem… Unul, doi, maxim trei jucători. Am analizat în mare, însă nu este acum momentul să dăm nume. Vom vedea în perioada următoare, vom vedea şi cum răspund la perioada de pregătire”, a declarat noul antrenor al Pandurilor referindu-se la despărţirile ce vor avea loc în această iarnă la echipa gorjeană. Iordănescu este însă foarte hotărât în ceea ce priveşte momentul în care echipa sa trebuie să fie completă: “E clar că îmi doresc ca în proporţie de 95% ca în momentul în care plecăm pentru primul stagiu de pregătire lotul să fie definitivat. Nu vreau să vină jucători pe parcurs şi să sară peste anumite etape de pregătire şi să avem timp puţin să-i integrăm”, a mai spus tehnicianul gorjenilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here