Egal cu maghiarii şi final de stagiu pentru Pandurii

506

Pandurii Tg-Jiu se întoarce acasă după o perioadă de verificare reuşită în Turcia. Echipa pregătită de Flavius Stoican a avut parte de o perioadă intensă în Antalya, disputând nu mai puţin de 7 amicale în 14 zile. Teoretic, gorjenii au avut un meci la două zile, programul încărcat fiind necesar pentru a stabili anumite relaţii de joc. După exodul din iarnă, Pandurii va avea o faţă mult schimbată în 2017, iar jucătorii vor mai avea nevoie de timp pentru a forma o echipă sudată. Gorjenii au încheiat stagiul de pregătire cu un rezultat de egalitate în amicalul cu Szeged 2011. Jocul cu formaţia din liga a II-a din Ungaria a fost ultimul susţinut de Pandurii înaintea debutului în meciurile oficiale, asta dacă sezonul se va relua vineri, aşa cum este prevăzut. Antrenorul Flavius Stoican a folosit în prima parte a meciului următoarea formulă de echipă: Stanca – Negoiţă, Erico, Ene, Buşu – Surugiu, Stana, Elton, Hlistei – Dănăricu, Dodoi. În repriza a doua au intrat: Daniel Popescu, Negrilă, Trocan, Brînzan, Tătaru, Fl. Ilie, I. David, L. Tudor, Păcurar, Firţulescu, Hamed. Mărgărit, Pîrcălabu, Zaina şi Cosmin Mihai au lipsit din cauza unor probleme medicale. Acestora li se adaugă Rodemis Trifu, care a ajuns în ţară pentru a-şi monitoriza o accidentare suferită la începutul cantonamentului. Antrenorul Flavius Stoican s-a declarat satisfăcut de evoluţia echipei sale în partidele de pe pământ turcesc. Tehnicianul a admis că Pandurii Tg-Jiu nu este departe ca valoare de viitori adversari oficiali, iar acest lucru s-a văzut în perioada de pregătire. “În primul rând, sunt mulţumit de ceea ce au arătat aceşti băieţi în meciurile de verificare, sunt mulţumit de atitudinea lor şi de determinarea cu care au jucat. Sigur că meciurile amicale nu sunt, eu ştiu, relevante, pentru că nu se pun puncte, dar aspectul care pe mine mă mulţumeşte îl constituie faptul că aceşti tineri au văzut că nu există mari diferenţe între echipe şi faptul că am reuşit să ne batem de la egal la egal cu orice echipă, care sunt la fel de convins că au încercat să dea maximum pe teren, mă refer la adversari”. Stoican a mai spus că elevii săi au prins încredere înainte de meciurile din campionat. “Noi suntem pe un drum bun din punct de vedere al rezultatelor şi acest lucru ne dă moral şi ne dă încredere că putem şi meciurile oficiale să le tratăm cu aceeaşi responsabilitate, sunt convins că o să fie mult mai mare presiunea, dar important este că acum aceşti băieţi sunt încrezători în forţele lor”.
Primul adversar al Pandurilor va fi echipa CSM Poli Iaşi, meciul fiind programat, vineri, 3 februarie, pe Stadionul din Severin de la ora 17.30.

Rezultatele meciurilor amicale susţinute de Pandurii în Antalya:
18.01.2017: Pandurii – FC Anzhi Makhachkala: 1-1
20. 01.2017: Pandurii – Kryliya Sovetov Samara: 2-2
22.01.2017: Pandurii – FC Neftekhimik: 0-0
23.01.2017: Pandurii – KS Lechia Gdańsk: 0-1
24.01.2017: Pandurii – Jagiellonia Białystok: 1-0
26.01.2017: Pandurii – FK Istiklol Dushanbe: 1-0
28.01.2017: Pandurii – 15 2: 0-0

Peripeţii cu arbitrii
Controversele cu arbitrajul i-au urmărit pe panduri şi peste hotare. Trupa gorjeană este una dintre echipele ale căror meciuri au fost conduse de arbitrii români cu identități false. Potrivit unei investigaţii gsp.ro, trei arbitri activi și unul retras, toți români, de loc din Dâmbovița, s-au dat drept sloveni, turci sau bulgari și au luat decizii incredibile în meciuri amicale disputate de echipele românești în Cipru și Turcia. Federbet, agenția mondială de monitorizare a pariurilor, a reclamat modificări nefirești ale cotelor la partide în care au evoluat Astra, CFR, Pandurii și Botoșani. Cei care au împărţit dreptatea la aceste meciuri sunt suspectaţi că ar fi vrut, cu orice preţ, să se înscrie în partidele lor. Confom regulamentului Comisiei Centrale a Arbitrilor, un arbitru poate pleca în străinătate pentru un meci amical doar cu acordul CCA. Cei trei arbitri activi și fostul arbitru nu aveau acordul nimănui. “Știm despre subiect și facem propria cercetare. În momentul în care lucrurile se confirmă, vom discuta situația în Comisia Centrală și vom lua decizia care se impune”, a comentat Alexandru Deaconu, vicepreședintele CCA. Și Departamentul de Integritate al FRF cercetează cazurile. “Comisia Centrală a Arbitrilor a fost informată cu privire la situația care face obiectul investigației jurnalistice a Gazetei Sporturilor publicată în edițiile online și print(…), derulând deja o cercetare și sprijinind Departamentul de Integritate al Federației Române de Fotbal în clarificarea acestui subiect. Arbitrii menționați au fost reținuți de la delegări urmând ca, după definitivarea cercetării și stabilirea concluziilor acesteia, CCA să facă publice măsurile pe care le va adopta, rezervându-și dreptul de a nu oferi alte comentarii până la acel moment”, se arată în decizia Comisiei Centrale a Arbitrilor, postată pe site-ul Federației Române de Fotbal. Pandurii – Kryliya (2-2), CFR Cluj – Mezokovesd (4-1),FC Botoșani – Amkar Perm (3-0) şi Astra – Pogon Szczecin (1-3) sunt printre meciurile vizate.
“Nu pot să zic că am văzut ceva în neregulă la meciul cu Kryliya, a fost egal meciul, 2-2, și nici jucătorii nu și-au dat seama. Că or fi decis ei la un moment dat să dea un galben în nu știu ce minut, e posibil, dracu să ii ia! Dar eu n-am simțit, de ce să zic , dar dacă aș fi fost avertizat, m-aș fi uitat mai atent. De obicei, în amicale te uiți să-ți iasă jocul, să n-ai parte de accidentări, poate că dacă aș fi fost din domeniu, aș fi putut să-mi dau seama dacă a greșit ceva care să influențeze jocul. Văd că a fost și prin Cipru ceva, nici măcar nu m-am gândit vreodată că ar fi putut fi arbitrii români și aici și acolo, dar nici nu m-a interesat, pentru că nu a fost treaba noastră”, a declarat oficialul Pandurilor, Marin Condescu.
Dezvăluiri interesante au fost făcute de atacantul Astrei Daniel Niculae: “Da, am vrut să ratăm penalty-ul cu Pogon. L-a dat complet aiurea, i-am întrebat pe toți colegii noștri din careu dacă a fost vreo infracțiune, au spus că nu și atunci ne-am hotărât să ratăm. Probabil că așa era planul, să se marcheze până la pauză. Atunci am luat eu mingea și am tras pe lângă poartă. N-am vrut să îi facem jocul. Nu știam că e posibil să fi fost arbitri români, vorbeau în engleză și noi nu prea discutăm cu arbitrii. Ulterior, a acordat un penalty la fel de aiurea și pentru ei, n-a fost o intervenție care să impună așa ceva, și cei de la Pogon s-au hotărât și ei să rateze. Au tras pe lângă, dar fără să vorbească cu noi. Oficialii lor erau nemulțumiți că arbitrul strică meciul”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here