Energia, din nou față în față cu Asesoft-ul!

454

După ce a produs marea surpriză în Cupa României, când a trecut atât de Asesoft, cât și de Oradea, și a câștigat trofeul, Energia se întoarce la locul faptei pentru o dublă cu echipa ploieșteană.

Dacă meciul cu Asesoft din Cupa României a fost unul greu, acum oficialii echipei gorjene se așteaptă la partide și mai dificile, prahovenii urmând a pune o presiune imensă pentru a nu risca să compromită total un sezon de la care se așteapta eventul, dar din care au pierdut deja un trofeu.Din păcate, partidele de la Ploiești, deși se anunță extrem de spectaculoase, nu vor putea fi urmărite pe micile ecrane, asta pentru că Digi Sport, care deține drepturile TV ale competiției, nu are loc în grilă în această perioadă. „Știam că aceste meciuri nu vor fi transmise, pentru că am fost informați de acest lucru încă de la ședinta președinților de cluburi de la Cluj, de la All Star Game. Am fost informați că în perioada în care se desfășoară play-off-ul, toată grila celor de la Digi Sport este plină. Se putea transmite doar dacă mutam cu câteva zile data meciului, iar cu acest aspect nu am fost de acord”, a declarat președintele-antrenor, Radu Stroescu. Prima partidă de la Ploieşti, care este programată astăzi, cu începere de la ora 20:00, va fi oficiată de o brigadă de arbitrii formată din Doru Vinaşi, Fabiana Martinescu şi Sorin Drugău, iar observator din partea FRB a fost delegat Mihai Caraion.
Cea de-a doua partidă va fi programată tot la Ploiești, sâmbătă, cu începere de la aceeași oră.

Optimiști, dar cu picioarele pe pământ
Faptul că Energia a câștigat Cupa României învingând și Asesoft-ul chiar la Ploiești este unul cu două tăișuri. În mod cert, la nivel mental, jucătorii Energiei au primit o injecție cu moral ce le poate fi de ajutor în noile confruntări, însă există și reversul medaliei, care spune că acum adversarii sunt puşi în temă și mult mai vigilenți: „Mergem să ne jucăm șansa acolo și încercăm să vă bucurăm din nou. După ce s-a întâmplat în cupă, multă lume ne vede acum cu totul altfel. Poate ceva mai învingători. Dar noi trebuie să stăm cu picioarele pe pământ, pentru că acum sunt două meciuri, iar noi plecăm cu șansa a doua. Chiar dacă avem și noi șansa noastră, una mult mai mică, ea există. Asesoft-ul este totuși Asesoft. Nu vreau să caut vreo scuză, dar Asesoft este echipa care a terminat pe primul loc, care a investit foarte mulți bani în acest an și ei au prima șansă, mai ales că jucăm pe terenul lor”, avertizează Stroescu. Acesta are la dispoziție în meciurile din play-off și un jucător care a lipsit foarte mult echipei în retur, Djapa fiind refăcut și gata să reintre pe parchet: “Din punct de vedere fizic și psihic, mai ales, suntem pregătiți. Îl vom avea la dispoziție și pe Dalibor Djapa, care în proporție de 75-80% este apt pentru aceste meciuri”, a mai spus Stroescu.

Numirea noului antrenor, doar după finalul sezonului
Chiar dacă s-a specificat încă de la despărțirea de Florin Nini că în ceea ce a mai rămas din acest sezon pe banca echipei gorjene va sta Radu Stroescu, ajutat și de președintele clubului, Laurențiu Răuț, toată lumea și-ar dori să afle cine va conduce destinele Energiei în sezonul viitor. Ei bine, așteptarea se prelungește, conducerea dorind ca numele noului tehnician să nu fie făcut public până la finalul actualei stagiuni. De altfel, președintele secției de baschet, Radu Stroescu, spune că negocierile încă se poartă: „Am mai discutat în ceea ce privește aducerea unui nou antrenor. Sunt cinci antrenori pe listă și așteptăm să se termine acest sezon. Sunt și antrenori români, dar și străini. Vom anunța după terminarea sezonului, pentru a nu crea o presiune în plus la echipă. Cei care sunt interesați să ocupe o funcție de antrenor în mod sigur urmăresc ce se întâmplă și în baschetul din România, cât și din alte campionate. Un antrenor cu pretenții știe tot ce se întâmplă și în România și în Europa”. Stroescu a menționat că nici în ceea ce privește jucătorii, încă nu s-a finalizat niciun contract ce vizează sezonul viitor în afara celor pe care deja clubul le-a anunțat cu mai mult timp în urmă: „În privința jucătorilor am mai avut câteva discuții, dar nu s-a semnat nimic. Suntem în faza de tatonări, asta pentru a ajunge la aceeași concluzie cu fiecare dintre ei. Cred că vom continua cu câțiva dintre actualii jucători”, a mai spus Stroescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here