Energia, imperială în FIBA Europe Cup!

425

Energia bifează al treilea succes din tot atâtea meciuri demonstrând încă o dată că se simte excelent atunci când joacă în competițiile europene. Astana a fost surclasată la Târgu-Jiu, scorul final fiind blând în comparație cu diferența clară arătată pe teren de evoluțiile celor două echipe.

Cu două victorii în primele meciuri, Energia pornea cu gândul că un al treilea succes îi poate netezi calea spre următoarea fază a competiției, iar presiunea s-a simțit la debut. Ambele echipe au ratat câteva posesii la început de meci, iar Porter Troupe avea să-și prefațeze excelenta evoluție cu un coș de trei puncte ce a deschis practic jocul. Tot Troupe, și tot cu o reușită din spatele semicercului, a adus și prima detașare a Energiei, scor 9-4. Calathes și Zhukanenko au readus Astana în joc, iar după șase minute de joc tabela arăta din nou un scor egal, 12-12. Era însă pentru ultima dată, băieții lui Constantinides intrând apoi în transă în apărare, acolo unde au blocat aproape tot, în vreme ce atacul, condus de Troupe, a dus Energia la 10 puncte în fața Astanei după primele 10 minute de joc, 24-14. Troupe și-a continuat evoluția de senzație deschizând și sfertul secund cu un dunk ce a ridicat tribuna în picioare pentru ca apoi să cedeze rolul de marcator sârbului Radosavljevic. Un coș de două puncte, un three-point play și două aruncări reușite din spatele semicercului i-au adus lui Radosavljevic 11 puncte consecutive în puțin peste două minute, iar Energia se distanța pe tabelă, scor 37-20. Tropue l-a “contestat” pe colegul său de echipă cu 9 puncte consecutive, cinci de la linia de fault și trei după încă o reușită de la mare distanță, iar Energia zburda pe teren în fața unui adversar rămas fără replică. Troupe a terminat prima repriză cu 23 de puncte marcate, iar Energia cu un nesperat avans de 19 puncte, scor 52-33, în fața echipei considerate unanim principala favorită a grupei la startul competiției!
Oaspeții au început mai bine repriza secundă, au marcat primele șase puncte apropiindu-se la doar 13 puncte, dar Energia a avut replică imediat și a refăcut rapid diferența de pe tabelă. Astana a câștigat totuși sfertul al treilea, însă nu la o diferență care să o facă pe Energia să se teamă pentru victorie. De altfel, trupa lui Constantinides nu a dat nicio șansă oaspeților, care nu doar că nu au reușit să se mai apropie periculos, ci au ajuns să se uite spre gazde de la o distanță de 25 de puncte, scor 87-62 cu două minute și jumătate înainte de final. Gorjenii și-au adus aminte și de campionat, acolo unde urmează un meci greu, la Târgu Mureș, și a trimis pe teren pe final și jucătorii de rezervă. Andrei, Șanta, Mihuți au prins câteva minute bune în acest meci, iar Sanda a mai bifat câteva secunde în competiția europeană după ce debutase în meciul cu Prishtina. Într-un meci în care la Energia a debutat, fără realizări prea mari, și ultimul sosit la Târgu-Jiu, Paris Horne, echipa antrenată de Constantinides a câștigat cu 89-72 și s-a instalat comod pe primul loc în grupă, la distanță de două victorii de toate celelalte combatante, după ce AEK Larnaca a învins pe teren propriu pe Sigal Prishtina.

Energia Târgu Jiu – BC Astana 89-72 (24-14, 28-19, 17-19, 20-20)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 800
Energia: Troupe (31), Sanda, Eziukwu (16), Andrei, Șanta (2), Mihuți, Mack (17), Radosavljevic (11), Horne, Aktaș, Guțoaia (4), Diggs (8). Antrenor: Antonis Constantinides.
Astana: Hayes (22), Ilin (3), Ponomarev (4), Calathes (13), Yargaliyev (9), Zhigulin, Zhukanenko (8), Caner-Medley (3), Marchuk, Kolesnikov (10), Kemp. Antrenor: Ramunas Butautas.
Arbitri: Sergiy Chebyshev (UKR), Branislav Mrdak (SRB), Dragan Kralj (BIH).

“Sunt foarte mulțumit nu doar privind prin prisma rezultatului favorabil obținut, dar și în legătură cu randamentul jucătorilor utilizați, inclusiv cel al lui Paris Horne, care a avut numai un antrenament alături de noi și a avut și el o prestație pozitivă. În al doilea rând, am reușit să obținem o victorie în FIBA Europe Cup și consider că e un succes foarte mare ținând cont și de faptul că intervale bune din meci am folosit doi sau chiar trei jucători români pe teren, iar prestația echipei a fost una foarte, foarte bună. Am fost foarte bine pregătiți pentru acest meci și cred că toată lumea a văzut acest lucru în teren”, Antonis Constantinides, antrenor Energia Târgu Jiu.

Rezultatele etapei a 3-a:
Energia Târgu Jiu – BC Astana 89-72
AEK Larnaca – Sigal Prishtina 101-84

Clasamentul grupei K:
1. Energia Târgu-Jiu 3 3 0 0 251:215 6
2. AEK Larnaca 3 1 0 2 246:237 3
3. BC Astana 3 1 0 2 223:238 3
4. Sigal Prishtina 3 1 0 2 231:261 3

“Felicitări echipei gazdă. A fost mai bună la toate capitolele. A fost mai bună la aruncările de trei puncte şi a dominat lupta sub panou. Au fost mai agresivi şi mai rapizi decât noi, atât în apărare, cât şi pe atac. Am încercat diferite forme de apărare pe parcursul meciului, dar din păcate nu am reuşit să revenim. Energia a avut un ritm de joc care nu ne-a permis să revenim. Energia a meritat victoria”, Ramunas Butautas, antrenor BC Astana.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here