Sport

Energia, misiune îndeplinită la Galați

 | 07 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

În fața ultimei clasate, Energia și-a luat punctele pe care și-a propus să nu le piardă. Trupa lui Bozo Rudic a învins cu 28-22 (13-13) și a ajuns la al treilea succes consecutiv în Liga Națională.

Semnatura eletronica CertDigital

Danubius Galați, echipă ce nu se obișnuiește cu aerul primului eșalon, a pus probleme Energiei vreme ce circa 40 de minute, însă finalul a oferit gorjenilor un succes detașat și trei puncte în clasament ce mențin echipa antrenată de Bozo Rudic cu șanse în lupta pentru un loc în play-off. Scorul a fost unul strâns în prima parte a partidei, dovadă fiind și rezultatul primei reprize, când Danubius și Energia erau încă la egalitate, gazdele fiind mai mereu cele care au condus, gorjenii alergând după egalare, Tîrzioru fiind cel care a închis tabela înaintea pauzei.
Mai experimentați și cu o condiție fizică mai bună, elevii lui Rudic au intrat mai bine în partea a doua a meciului, au preluat conducerea, iar la jumătataea reprizei secunde au avut parte de un moment favorabil pe care l-au fructificat. Șase goluri consecutive ale Energiei au dus scorul la 25-18, iar victoria gorjeană nu mai putea fi periclitată. Echipa gorjeană acumulează în acest moment 19 puncte, bagaj cu care se situează pe locul 10 în Liga Națională de handbal masculin. Petru echipa gorjeană urmează alte partide pe care nu are voie să le piardă. La Târgu-Jiu vor mai veni în acest an Dunărea Călărași și Potaissa Turda, iar Bozo Rudic nici nu concepe să nu câștige toate cele șase puncte, doar așa Energia putând să mai spere la un loc în play-off.
Revenind la partida de la malul Dunării, la Energia a debutat cu această ocazie și ultima achiziție a gorjenilor, conducătorul de joc sârb Dejan Pralica. Bozo Rudic nu s-a putut însă baza pe serviciile celuilalt coordonator, Adrian Chiruț fiind menajat la acest joc din cauza unor probleme medicale.

CSU Danubius Galați – Energia Târgu Jiu 22-28 (13-13)
Sala Sporturilor, Galați
Danubius: Drenceanu, Fuică – Nițu (7), Ciobanu (5), Burlacu (4), Ionel (3), Dospinescu (2), Grigore (1), Cristescu, Prună, Frangulea, Olaru, Mîrșiu, Poteră, Șahîn, Udriștoiu. Antrenor: Laurențiu Nițu.
Energia: Țenghea, Șelaru, Bucătaru – Nistor 7 goluri, Acatrinei 7, Tîrzioru 3, Păunică 3, Bejinariu 2, Pralica 2, Iancu 1, Țuțu 1, Giotoiu 1, Stoica 1, Chiruț, Șoldănescu, Mledenciu. Antrenor: Bozo Rudic.
Cristi Constantinescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL