Energia, pusă pe lista de așteptare

541

Noua conducere a echipei de baschet a Energiei așteaptă cu sufletul la gură, la fel ca și fanii grupării târgujiene, răspunsul Federației Române de Baschet cu privire la cererea făcută pentru primirea unui wild-card care să-i permită să joace din nou în Liga Națională, acolo de unde a retrogradat din punct de vedere sportiv la finele sezonului 2015-2016.
Vineri a fost ziua de la care gorjenii așteptau un răspuns pozitiv din partea federației, dar proiectul grecilor care au preluat echipa nu a primit încă avizul, federalii amânând luarea unei decizii până pe 15 iunie. BC Collazen Energia Târgu Jiu și Gaz Metan Mediaș sunt echipele care au retrogradat, dar și-ar dori ca în sezonul 2016-2017 să ridice numărul echipelor din Liga Națională la 14. În urmă cu aproape două săptămâni, conducerea Energiei a bătut drumul Bucureștiului, a prezentat proiectul noii echipe conducerii Federației, a făcut plăți pentru o parte din restanțele avute de echipa gorjeană și speră să-i fi convins pe aceștia să le permită înscrierea în Liga Națională. Grecii nu pot face prea multe lucruri până nu știu exact unde le va fi locul în viitorul sezon, în funcție de nivel urmând a se stabili antrenorul, lotul și obiectivele. Indiferent de ceea ce vor spune federalii, Stathis Smyris spune că grecii vor rămâne la Târgu Jiu pentru a-și pune în practică proiectul. De aceste lucruri speră să se convingă și Florin Cârciumaru: “În ceea ce priveşte colaborarea cu cei care şi-au anunţat intenţia de a susţine financiar echipa, lucrurile nu sunt clare, nu sunt clarificate. Aşteptăm să vină la o discuţie cu noi mai hotărâţi. Când am semnat acel protocol de colaborare mi s-au părut foarte decişi, doritori de a investi. Am înţeles că pe parcurs au apărut unele probleme care le-au mai tăiat din elan, dar încă nu au renunţat”.
Retragerea sprijinului CEO la jumătatea sezonului trecut a făcut ca Energia să treacă rapid de la statutul de candidată la titlu la retrogradare. Echipa de baschet a pierdut pe rând jucătorii reprezentativi, datoriile s-au acumulat, iar performanțele au trecut pe planul secund, principală fiind acum supraviețuirea ei.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here