Eşec pe Bega pentru trupa lui Andrieş

434

Energia îşi dorea o victorie pe malul Begăi, succes cu care să se apropie de echipa timişoreană şi cu care să-şi facă un bagaj mai consistent cu care să plece la start în play-out, însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Timişoara şi trupa lui Liviu Andrieş s-a întors fără niciun punct din această deplasare.

Echipa gorjeană nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, deşi a fost cea care a deschis scorul în confruntarea de la Timişoara, Kekezovic fiind cel care a pus primul gol pe tabela de marcaj. Energia a condus pentru ultima dată în acest meci în minutul 8, după ce Mota a marcat pentru 2-3. Gazdele au pus apoi stăpânire pe joc şi s-au detaşat la 9-4. Trupa lui Andrieş nu a reuşit să-şi revină având în câteva rânduri şi de înfruntat situaţii de inferioritate numerică evoluând şi cu doi oameni în minus, aşa că diferenţa a tot crescut, de la 10-6 s-a ajuns la 13-6, iar la pauză gazdele aveau să conducă tot cu şapte goluri, scor 15-8.
Debutul părţii secunde a fost unul care a dat speranţe gorjenilor. Energia a înscris de cinci ori fără să primească gol, aşa că s-a ajuns la o diferenţă de doar două goluri între cele două echipe, scor 15-13 pentru timişoreni. Din păcate, Energia nu a putut continua în acest fel, eliminările au început să curgă pe bandă rulantă, gorjenii au evoluat minute bune chiar şi cu patru jucători de câmp, iar gazdele au profitat la maximum de oportunitatea oferită mărind din nou diferenţa şi de la 19-16 în minutul 45 s-a ajuns la 25-19 cu cinci minute înainte de final, perioadă în care doar Grigoraş şi Ilieş au mai înscris câte un gol pentru fiecare echipă, timişorenii reuşind să se impună şi în retur după ce câştigase în toamnă şi la Târgu Jiu.
După un început mai bun în 2015, Energia pierde din nou teren, e drept şi ciupită constant de arbitri, în vreme ce Timişoara a reuşit să treacă peste pasa neagră câştigând după şase înfrângeri consecutive în campionat.

Poli Timişoara – Energia Târgu Jiu 26-20 (15-8)
Sala “Constantin Jude”, Timişoara
Poli: Daskalovski – Grigoraș (8), Timofte (4), Fenici (4), Irimescu (3), Kaftin (3), Halcă (2), Chikovani (1), Santeiu (1), Păiuş, Leordean. Antrenor: Pero Milosevic.
Energia: Antonaru, Şelaru – Acatrinei (8), Apolzan (4), Kekezovic (3), Dragnea (2), Mota (1), Stankevicius (1), Sifre, Ilieş, Stoica, Enache, Rodrigues, V. Popescu. Antrenor: Liviu Andrieş.
Cristi Constantinescu

1 COMENTARIU

  1. Rusineeeeee! Te rugam Andresi, te imploram ia-l pe Geamanu si carati-va .Voi ati fost in excursie cu familiile voastre , nu stiti sa coordonati un meci, imi pare rau ca am venit la meci, sa vad cum bijbiiti si nu aveti solutii pentru jucatorii depasiti de situatie ca voi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here