Fără șanse în fața Asesoft-ului

448

Vacanța a venit pentru echipa de baschet a Energiei după doar al treilea meci din play-off. Asesoft a câștigat și la Târgu Jiu, scor 69-87, după ce se impusese și în cele două meciuri disputate la Ploiești și merge în semifinale, în vreme ce Energiei nu-i mai rămâne decât să privească spre sezonul următor, unul în care, în premieră, va avea de luptat pe trei fronturi, campionat, cupă și cupe europene.

În meciul trei cu Asesoft, Energia Rovinari a avut două absențe de marcă, în afara lui Darby, care și-a fracturat un deget în primul meci din play-off, antrenorul Radu Stroescu văzându-se nevoit să joace și fără Jazvin, care s-a ales cu o ruptură musculară. Chiar și fără cei doi, Energia a început meciul în forță, încrezătoare în puterea de a duce seria spre meciul patru. Djapa a revenit pe teren în acest meci nu doar ca variantă de rezervă, ci ca titular, pivotul fiind ținut pe parchet mai bine de 28 de minute în această partidă, una în care a acumulat 10 puncte. Echipa gorjeană a controlat prima parte a meciului și începutul sfertului trei, însă la 46-37 pentru Energia a intervenit un moment mai slab al gazdelor la care au contribuit și arbitrii întâlnirii. Milosevic și Djapa au fost sancționați mult prea ușor cu greșeli personale și, ajungând fiecare la cea de-a treia, au fost scoși de antrenor pentru a fi protejați pentru final, iar fără ei pe teren Asesoft-ul s-a dezlănțuit atingând un impresionant run de 17-0 care a dus scorul la 46-54. Energia a avut forța de a mai reveni o dată, s-a apropiat la doar trei puncte de oaspeți după care din nou Asesoft-ul s-a distanțat, scor 53-62, dar Porter Troupe a reaprins speranțele în Sala Sporturilor cu un buzzer beater care menținea echipa gorjeană în luptă, 56-62, înaintea ultimelor 10 minute de joc. Totuși, efortul depus, faulturile acumulate, forța oaspeților și, nu în ultimul rând, arbitrajul prost al celor trei arbitri trimiși de federație la acest meci au făcut ca Asesoft-ul să fie la timonă în ultimul sfert, unul pe care și l-a adjudecat clar, diferența dintre cele două echipe crescând pe tabelă. În vreme ce Asesoft merge în semifinale și visează la un nou titlu de campioană, sezonul se încheie odată cu acest meci pentru echipa gorjeană, care rămâne însă cu o performanță majoră obținută în acest an, câștigarea primului trofeu din istoria clubului, Cupa României.

stroescu„Cred că mulţi nu se aşteptau să avem un joc atât de bun. Am ţinut pasul cu o echipă foarte puternică. Asesoft a câştigat meritat, pentru că este o echipă mult mai experimentată. Un meci în care am avut două reprize diferite. Am avut la un moment dat, prin minutul 23, un avantaj de 9 puncte, dar Giordan, pe o pătrundere, a ratat singur. Cred că acela a fost momentul cheie al jocului. Am pierdut, dar nu cred că trebuie să fim supăraţi. Cred că am terminat cu capul sus. Am avut nişte eliminări şi s-a schimbat cursul jocului, iar Asesoftul, care are o echipă cu jucători experimentaţi, care au jucat în EuroCup, a profitat. Nu vreau să vorbesc despre arbitrii şi arbitraj, dar mă bucur că meciul a fost televizat”, Radu Stroescu, antrenor Energia Rovinari.

arnautovic„Mă aşteptam să fie un meci strâns şi a fost un meci strâns. Chiar dacă diferenţa de pe tabelă la finalul meciului nu spune acest lucru, dar primele două sferturi Energia a jucat foarte bine. Noi am avut probleme şi cu aruncările de afară şi cu apărarea în anumite momente. Sfertul trei şi sfertul patru au făcut diferenţa în acest meci, în special în apărare. Apoi au venit şi aruncările de la distanţă. Pe undeva, am ştiut că Energia nu va rezista până la final, fără doi oameni de bază. Felicit Energia cum a jucat tot sezonul, chiar şi în această serie de play-off. După mine, Energia este o echipă care merita un loc mult mai sus decât a ocupat la finalul sezonului”, Vladimir Arnautovic, antrenor Asesoft Ploiești.

Energia Rovinari – Asesoft Ploiești 69-87 (21-18, 19-18, 16-26, 13-25)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 850
Energia: Watson (12), Troupe (17), Bratoloveanu, Ștefan (3), Vlaicu (3), Djapa (10), Tudosă, Alionescu, Karpelesz (6), Aktaș, Milosevic (11), Keerles (7). Antrenor: Radu Stroescu.
Asesoft: Adamovic (14), Szijarto, Burlacu (18), Negoițescu, Mohammed (6), Tica (7), Lee (4), Krapic (8), Dumitrescu, Movileanu (5), Popovic (15), Guțoaia (10). Antrenor: Vladimir Arnautovic.
Arbitri: Bogdan Podar, Nicolae Dragoș, Ciprian Ciocan.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here