Fără vedete, România a retrogradat la tenis!

583

Echipa de Cupă Davis a României a înregistrat o nouă umilinţă. Naţionala condusă de Andrei Pavel a retrogradat în a doua grupă valorică din zona Europa / Africa, după ce a fost învinsă, clar, de Israel în a doua rundă a barajului de menținere. Jonathan Erlich și Dudi Sela au consfinţit, sâmbătă, victoria gazdelor după ce s-au impus, cu 6-3, 6-4, 7-6(4), în fața lui Vasile Antonescu și Bogdan Borza, în partida de dublu. Israel o conducea pe România cu 2-0, după prima zi. Primele două puncte ale amfitrionilor au fost aduse de Edan Leshem și Dudi Sela, vineri. Cei doi i-au învins pe Dragoș Dima şi Nicolae Frunză. Gorjeanul Florin Mergea, Horia Tecău şi Marius Copil nu s-au aflat printre tricolorii prezenţi în Israel, iar presa centrală a blamat atitudinea tenismenilor, despre care se crede că ar avea un conflict cu căpitanul nejucător Andrei Pavel. România a părăsit grupa 1 valorică pentru prima oară din 1993, iar Pavel va renunţa la funcţia de coordonator al lotului. “Motivul pentru care nu voi juca nu ţine de sănătate, ci de anumite lucruri de ordin intern pe care nu pot să le fac publice fără a crea un conflict”, scria Mergea, pe 17 octombrie, pe contul său de facebook.
A fost prima înfrângere suferită de România în faţa Israelului. În precedentele patru întâlniri, România s-a impus, scor 4-1 la Bucureşti în 1962 în primul tur al zonei Europa, 5-0 la Bucureşti în 1969 în sferturile zonei Europa, 5-0 la Tel Aviv în 1974, în sferturile zonei Europa, şi 5-0 la Sibiu în 2015, în primul tur al Grupei I a zonei Europa-Africa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here