Final de an mai călduţ pentru Pandurii după o calificare scontată / Sunt în semifinalele Cupei Ligii!

428

În faţa unei asistenţe ce constituie un record negativ pentru ultimii ani la Pandurii, echipa gorjeană a reuşit să facă pasul spre penultimul act al Cupei Ligii, o competiţie scoasă din joben de LPF din acest sezon, care însă oferă recompense tentante în bani, premiile totale ridicându-se la 1 milion de euro.

A treia confruntare din această toamnă dintre Pandurii şi Oţelul Galaţi a adus şi a treia victorie pentru gruparea gorjeană. Partida nu a avut suspansul primelor două întâlniri, în prea puţine momente gălăţenii îndrăznind să pună sub semnul întrebării o calificare a Pandurilor care a mijit oltenilor încă din minutul 9, când Nistor a reuşit să deschidă scorul cu un şut superb, de la 17 metri. Jocul Pandurilor a adus până la pauză o sarabandă de ratări. Răduţ a şutat puternic în minutul 35, dar Hotoboc a deviat mingea în bară după care balonul s-a scurs agonizant în faţa liniei porţii fără însă a o depăşi. Încă o bară şi-au trecut în cont Pandurii în minutul 39, transversala opunându-se unui vole superb al lui Roman din interiorul careului. În partea a doua Oţelul a îndrăznit mai mult, dar nu a reuşit nimic. Tot Pandurii a fost mai aproape de gol, în minutul 84 şi Şendroiu s-a “lipit” de o bară, şutul său fiind respins de Hotoboc în bară şi apoi în corner. Gorjenii au mai înscris o dată, în minutul 88, când Buleică a preluat frumos şi a înscris cu un şut plasat din interiorul careului ducând scorul la 2-0.

Cupa Ligii, salvarea sezonului
După un an 2013 de pus în ramă, pentru suporterii gorjeni a venit un an 2014 greu de digerat, cu foarte puţine momente în care Pandurii a mai adus aminte de vremurile în care zburda pe teren şi făcea echipe mari din ţară sau din Europa să se încline. Cu un parcurs submediocru în campionat şi părăsind deja Cupa României, poate ultima cale de a mai ataca un loc de cupe europene, Pandurii mai poate salva sezonul 2014-2015 doar prin câştigarea Cupei Ligii, ceea ce pare să-şi fi propus şi Dan Nistor, autorul primului gol pandur din confruntarea cu Oţelul: “Scorul putea fi mai mare. Am și ratat multe ocazii. Suntem bucuroşi că ne-am calificat în semifinale. Am vrut să ne bucurăm puținii suporteri care au venit. Mă bucur că am reuşit să înscriu, să ajut echipa să câştige şi să ne calificăm mai departe. Cu acest loc pe care-l ocupăm în clasament, dacă am câștiga această Cupă, ne-am mai spăla din rușine”, a declarat mijlocaşul readus de Pandurii la Târgu-Jiu de la Evian.

Selymeş, uimit de rezultatele slabe ale Pandurilor
Antrenorul echipei învinse de Pandurii de trei ori în această toamnă, Tibor Selymeş, este surprins că echipa gorjeană luptă doar pentru salvarea de la retrogradare în acest sezon. Tehnicianul gălăţenilor consideră că Pandurii, cu un lot pe care-l numeşte valoros, ar trebui să fie în primele cinci din Liga 1: “Eu văd Pandurii cu un lot foarte bun, cu jucători foarte valoroşi. Eu nu înţeleg cum se află Pandurii în situaţia asta, dar dacă joacă aşa, cum au jucat şi acum, sunt şi ei în lupta asta, se bat pentru evitarea retrogradării. Eu îi ştiu, îi cunosc pe jucători, pot mult mai mult decât au făcut în tur. Nu ştiu ce să spun, nu e treaba mea, dar au câţiva jucători valoroşi, unii chiar cei mai buni din ţară. Aşa văd eu, poate greşesc… Eu cu echipa asta îi vedeam între primele cinci. Am mai spus, mie-mi place lotul echipei Pandurii, dar nu e treaba mea să vorbesc de Pandurii”, a declarat Tibor Selymeş la conferinţa de presă de după partida din Cupa Ligii, însă aceleaşi cuvinte le-a avut la adresa echipei gorjene şi după celelalte partide disputate cu Pandurii, în campionat şi Cupa României.

“Vreau să felicit echipa, am jucat bine spre foarte bine, dar am ratat mult, ca de obicei. Pe final am reuşit să câştigăm cu 2-0 şi eu zic că este un scor cam mic. Nu se punea problema cine va câştiga acest meci, s-a dovedit şi în timpul jocului că am fost echipa mai bună. Îi felicit încă o dată pe jucătorii care au evoluat. Am dat din nou trei bare. De asta dăm şi la antrenamente la bară… Dacă Ronaldinho dădea 10, să dăm şi noi trei măcar. Să dăm trei bare şi să dăm şi două goluri, aşa ar fi foarte bine. Dar nu prea s-a întâmplat aşa. Am dat mai mult cu ea în bară decât în poartă…” – Dorian Gugu, antrenor interimar Pandurii Târgu Jiu

GuguPandurii Târgu Jiu – Oţelul Galaţi 2-0 (1-0)
Stadion “Municipal”, Târgu Jiu, spectatori: 500
Au marcat: Nistor (min. 9), Buleică (min. 88)
Pandurii: Gliwa – Unguruşan, Erico, Elton, Momcilovic – Anton, Nistor, Răduţ (min. 62 Predescu) – Buleică, Roman, Shalaj (min. 12 Nicoară, min. 80 Şendroiu). Antrenor: Dorian Gugu.
Oţelul: Hotoboc – Milea, Leca, Ottenhoff, Murgoci – Cucu, Karlik – Brigido, Helder Lopes, Cristea – Tudorie. Antrenor: Tibor Selymeş.
Arbitri: Marian Balaci – Gero Szabo, Ionuţ Bobe.
Cartonaşe galbene: Elton (min. 17), Erico (min. 61), Răduţ (min. 62) / Helder Lopes (min. 22), Karlik (min. 89).
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here