Final en fanfare!

553

Pandurii a încheiat sezonul cu un sec 3-0 administrat „șepcilor roșii” chiar pe Cluj Arena și pare să mai fi șters ceva din impresia modestă lăsată bună parte din acest mini-retur.

Ce a început prost, s-a terminat bine, chiar foarte bine pentru trupa lui Grigoraș, căreia i-a trecut glonțul pe la ureche în minutul 3, când centrarea lui Cristocea a ajuns nepermis de ușor la Abrudan, care a reluat din cădere, iar Stanca a respins în bara transversală.
Jocul n-a fost deloc unul de vacanță și nici o șustă între prieteni, gorjenii evoluând pe Cluj Arena în meciurile din Europa League din acest sezon. Grigoraș a reușit să le imprime jucătorilor săi stilul dorit și posesia prelungită a fost completată și cu o progresie, astfel încât Pandurii a ajuns deseori în poziții favorabile în fața porții lui Veselovski. Buleică (‘14), Nistor (’15 și ’22), Shamsin (’17 și ‘28) și dos Santos (’33) au contribuit cu ratări mai mari sau mai mici la asaltul continuu condus de panduri spre poarta lui Veselovski. Totuși, cea mai mare ocazie a primei reprize a avut-o Elton, care la un contraatac 3 contra 3 a șutat în minutul 36, de pe linia careului mare, în bara transversală, egalând astfel scorul la lovirea barelor celor două porți.

Seara juniorului Șendroiu
Debutant în Liga 1, introdus chiar din prima repriză după ce Shamsin s-a accidentat, Andrei Șendroiu a reușit o partidă de excepție. Evoluând cu mult curaj, Șendroiu a avut ocazia să deschidă scorul chiar din prima repriză, dar șutul său din unghi a fost blocat de Veselovski în minutul 43.
Portarul ardelenilor n-a mai putut face nimic însă în minutul 49, când același Șendroiu, venit din spatele apărătorilor adverși, a pătruns în careu și a încercat să centreze în fața porții, iar mingea a fost deviată în propria poartă de Abrudan. Tot Șendroiu putea marca și curat trei minute mai târziu, dar Veselovski a ieșit foarte bine în întâmpinare și l-a blocat pe tânărul pandur la o centrare bună primită de la Distefano. Între două mari ratări ale lui Kovacs, faze în care Stanca s-a dovedit providențial, Pandurii a mai înscris o dată. Distefano a centrat din nou perfect, iar dos Santos l-a executat pe Veselovski. Sauvadet, în două rânduri, și Lungu, n-au putut trece de Stanca pentru ca în ultimele secunde scorul să fie rotunjit de Erico, care a reluat simplu în poartă o minge revenită în marginea careului mic după ce Breeveld lovise din nou bara porții clujene cu o lovitură de cap.

Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu 0-3 (0-0)
Stadion „Cluj Arena”, Cluj Napoca, spectatori: 7.000
Au marcat: Șendroiu (min. 49), dos Santos (min. 55), Erico (min. 90+3)
U Cluj: Veselovski – Neag, Ninu, Abrudan, Gercaliu – Bucșă, Lungu – Boutadjine, Cristocea (min. 46 Greu), Borza (min. 52 Sauvadet) – Lemnaru (min. 30 Kovacs). Antrenor: Mihai Teja.
Pandurii: Stanca – Buleică (min. 63 Cristea), Christou, Erico, Ungurușan – Breeveld, Elton, Nistor – Shamsin (min. 39 Șendroiu), dos Santos, Distefano (min. 83 Negrescu). Antrenor: Petre Grigoraș.
Arbitri: Marius Bocăneală – Gabriel Bîrjac, Adrian Popescu. Adiționali: Sergiu Popa și Florin Andrei.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here