Gabi Zahiu nu mai este antrenorul Minerului Motru

675

După un start de sezon departe de pretenţiile unei echipe care în sezonul precedent evolua în liga secundă, Minerul Motru şi Gabi Zahiu au decis să rezilieze înţelegerea avută, astfel că gruparea gorjeană va avea o altă bancă tehnică în următoarele etape.
Directorul sportiv al Minerului Motru a anunţat că în etapele ce au mai rămas de disputat din turul campionatului, echipa va fi condusă de doi dintre oamenii clubului: „Am reziliat pe cale amiabilă contractul cu antrenorul Gabi Zahiu. Trei etape rămâne de văzut ce se poate face. Petre Gherghe și Liviu Cojocaru vor conduce echipa în această perioadă pentru că noi credem că, indiferent pe cine am aduce nu ar face nimic în trei săptămâni de zile”, a declarat Mihai Cernica.
Acesta consideră că echipa motreană se află într-un moment dificil şi cei care se vor ocupa de pregătirea echipei au misiunea de a-i trezi pe jucători pentru că lotul Minerului nu este unul care să ocupe locul 10 în liga a 3-a: „Echipa trebuie remontată, nu aceasta este valoarea noastră. E lipsa de antrenamente, protestele avute, fotbalul nu poți să-l păcălești. Dacă nu te antrenezi, nu joci”, a mai spus Cernica.
După 10 etape scurse din acest sezon, Minerul Motru are în clasament doar 6 puncte, iar până la sfârşitul turului mai are de disputat trei meciuri, două în deplasare, cu Ştiinţa Turceni şi Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, şi unul pe teren propriu, cu CS Ineu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here