Gilortul, campioană la județ!

576

Gilortul Târgu Cărbunești a devenit noua campioană județeană la fotbal, echipa antrenată de Sergiu Găman câștigând fără emoții competiția organizată de AJF Gorj în sezonul 2013-2014.

În ultima etapă a Ligii a 4-a gorjene, Gilortul Târgu Cărbunești a obținut un succes clar în deplasarea de la Turceni, unde a învins pe Știința II Turceni cu 4-1 într-un meci care conta mai mult ca unul de pregătire pentru următoarele meciuri pe care cărbuneștenii le vor disputa, semifinala de cupă și eventual finala, dar mai ales meciurile de baraj în urma cărora Gilortul speră să obțină biletele pentru Liga a 3-a. Antrenorul Gilortului spune că este mulțumit de parcursul echipei din actuala stagiune și că un merit în această performanță reușită îl au și conducătorii clubului: „Am încheiat campionatul cu un rezultat important pentru noi, reușind să câștigăm campionatul județean. Este o încununare a muncii noastre, am venit la Cărbunești în vara trecută într-o perioadă interesantă, am găsit băieți buni și împreună cu oamenii de aici, din conducerea clubului, am reușit să facem o performanță frumoasă și să mulțumim și publicul cărbuneștean. Asta ne și dorim în primul rând, să-i facem să vină în număr cât mai mare la stadion și să plece mulțumiți după meciuri”, a declarat Sergiu Găman.

În așteptare
Titlul de campioană județeană înseamnă ceva, însă nu la fel de mult cât o promovare, iar toate gândurile se îndreaptă acum spre baraj. „Nu s-a anunțat nimic, nu știm nici măcar data în care se vor disputa meciurile de baraj. Pe 28 mai este ședința Comitetului Executiv al FRF și probabil atunci se vor lua aceste hotărâri. Până pe 2 iunie AJF-urile trebuie să trimită la FRF numele echipelor care au câștigat campionatele județene. Rămâne să vedem cum se va juca acel baraj, în două echipe sau în trei. Cel mai probabil se va juca în sistemul de turneu între trei echipe, cel puțin așa spunea regulamentul înaintea startului competiției, iar domnul președinte Răzvan Burleanu a spus că nu dorește să se facă modificări în timpul derulării competiției”, a declarat Segiu Găman despre sistemul competițional în urma căruia așteaptă promovarea echipei în al treilea eșalon. Tehnicianul Gilortului spune că o calificare directă ar fi cea mai scurtă cale spre liga a 3-a și, în același timp, și cea dorită, însă nu se sperie nici de un baraj între două echipe și nici de un turneu în trei: „Acum, oricum s-ar juca, noi ne dorim să promovăm. Și cu două echipe și cu trei, pentru noi e la fel. Importantă e organizarea echipei și apoi forma jucătorilor. Dacă ai la un moment dat jucători care nu sunt într-o formă deosebită, prin organizare se poate trece peste acest aspect. De altfel, noi tocmai prin această organizare am și reușit să ne impunem. Băieții au înțeles filosofia mea despre fotbal, cu un joc simplu, spectaculos, pentru suporterii care vin să ne susțină”, a mai spus Găman.

Fără emoții în cupă
După ce un prim trofeu a fost deja câștigat, Gilortul vizează și câștigarea Cupei României, faza județeană. În meciul tur al semifinalei cu Unirea Crușeț, Gilortul a câștigat cu 2-1, iar antrenorul cărbuneștenilor spune că este sigur că echipa sa va juca finala de la Bustuchin: „Miercuri jucăm returul semifinalei de cupă la Crușeț. În tur am bătut cu 2-1 și nu-mi fac niciun fel de probleme cu privire la calificare. Atât timp cât în trei meciuri nu am pierdut niciodată și cât în turul campionatului, la Crușeț am bătut cu 5-0, pentru mine e un joc simplu la Crușeț. Nu mă sperie nimic acolo decât terenul rău. Amenințările venite de acolo nu mă îngrijorează așa cum nu mă speria nimic nici pe vremea când eram jucător”, a mai declarat Sergiu Găman.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here