Gorjenii au obţinut 3 medalii mondiale la Radio Orientare!

947

După ce au câştigat 8 medalii cu delegaţia României, la Balcaniada din Serbia, sportivii gorjeni au venit cu rezultate foarte bune şi de la Campionatul Mondial de Radio Orientare pentru Tineret, desfăşurat în Slovacia. Elevii de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, Cercul de Radiogoniometrie şi Orientare, condus de Adrian Marcu şi legitimați şi la CS Pandurii, au obţinut 3 medalii de bronz. Ambele echipe naţionale, de fete (Daniela Burci, Denise Mija, Maria Mija) şi băieţi (Tiberiu Mija, Teodor Sandu, Theodor Răducan, Răzvan Voicu) au urcat pe treapta a treia a podiumului la proba de 3,5 MHz. De asemenea, Tiberiu Mija a obţinut medalie şi la individual, în proba de 144 MHz, unde s-a clasat pe locul 3. Toţi sportivii lotului care au reprezentat România au fost din Gorj. “Sunt foarte mulţumit, România nu a mai luat de 4 ani de zile o medalie de o asemenea amploare, nici la Mondiale, nici la Europene. Noi am reuşit să luăm trei medalii, şi am fost foarte aproape şi de locul întâi, şi de locul doi. Puţin a lipsit să nu mai urcăm câte o treaptă pe podium. La fete, între locul trei al nostru şi locul doi au fost 16 secunde. Să alergi trei ore prin pădure, şi să fie diferenţa de 16 secunde, e totuşi ceva. Am crescut mult în ultimii ani, ne batem cu cei mai buni. Mai greu a fost din punct de vedere financiar să participăm”, a declarat antrenorul Adrian Marcu.

Singurul regret al profesorului este că autorităţile locale nu i-au putut sprijini pe sportivii săi, iar părinţii au trebuit să scoată bani din buzunar pentru deplasare. Marcu speră însă ca rezultatele bune obţinute de gorjeni să le schimbe gândirea reprezentanţilor municipalităţii. “Am apelat la ajutorul Primăriei, ne-au refuzat, invocând nişte legi care spun că nu puteau să contribuie financiar. Federaţia a acoperit taxa de participare, iar ca aceşti copii să poate merge la concurs au trebuit să se implice financiar părinţii. Aştept să văd acum reacţia autorităţilor, pentru că au fost obţinute nişte rezultate de către campioni care au plecat din Gorj, care au fost remuneraţi, acum aştept să văd cum vor fi recompensaţi şi târgujienii noştri, care stau şi se antrenează aici, şi reprezintă cluburi din judeţ şi oraş”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here