Gorjenii au venit cu 7 medalii de la Bucureşti!

677

Atleţii de la CS Pandurii au avut o comportare bună la Campionatele Naționale de atletism în sală, seniori și tineret. Delegaţia noastră s-a întors cu 7 medalii, 4 la tineret şi 3 la seniori. “Sâmbătă şi duminică, în Campionatul Naţional de sală, s-au obţinut 7 medalii de către sportivii clubului Pandurii Tg-Jiu, dintre care două de aur prin Andreea Pîşcu (1.500 de metri şi 3.000 de metri, tineret), două de argint prin Adrian Garcea (1.500 metri şi 3.000 metri, tineret) şi trei de bronz în probele seniorilor, prin Adela Bălţoi(1.500 metri), Andreea Pîşcu şi Adrian Garcea (1.500 metri, 3.000 metri)”, a spus antrenorul emerit al clubului, Ion Bură. Profesorul Bură s-a declarat mulţumit de comportarea elevilor săi, dar se aşteaptă la rezultate şi mai bune în următoarele competiţii: “Rezultatele au fost obţinute în urma unei munci susţinute în perioada de iarnă şi timpii realizaţi sunt excepţionali. Adrian Garcea este al treilea în Europa la vârsta juniorilor, iar Andreea Pîşcu locul 4 în categoria tineret. Săptămâna viitoare va urma campionatul naţional de juniori 1, la care va participa Garcea, iar Pîşcu va participa la Campionatul Balcanic ce va avea loc la Belgrad. În mod normal, Garcea trebuie să câştige două medalii de aur la acest campionat, iar Pîşcu, la Belgrad, să obţină un rezultat mai bun ca la Bucureşti, pentru că ea a fost chiar la 3 secunde de baremul de participare la Campionatul European de Sală. În vară avem alte obiective, Campionatul European de Tineret, 10.000 metri”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here