Grigoraş, îngrijorat de program: “Trebuie să suportăm totul”

541

Antrenorul formaţiei Pandurii Tg-Jiu, Petre Grigoraş, a subliniat după meciul din runda a doua că pentru echipa sa urmează o perioadă foarte delicată. Gorjenii vor sta mai mult pe drumuri, iar formaţia pe care o conduce trebuie să lege rezultatele fără prea multe antrenamente. “Turul de forţă” începe cu lunga deplasare din Israel.
“Sportivi şi antrenori, trebuie să suportăm totul. Vom fi plecaţi 9-10 zile. Plecăm marţi la Tel Aviv, jucăm joi în Israel, ne întoarcem pentru meciul de la Timişoara, pentru partida de duminică, apoi revenim la Bucureşti pentru că miercuri avem meci cu Chiajna în Cupa Ligii. Apoi ajungem prin Tg-Jiu după care avem, duminică, cu CFR la Severin. E un program destul de încărcat, multe jocuri, avem jucători pe care vreau să-i folosesc cu riscul de a nu avea omogenitate, dar voi da şansa tuturor pentru a căpăta ritm de joc. După aceea voi trage o linie, voi alege un prim 11, sau 14 jucători care să aibă continuitate şi să avem un nivel de joc mai ridicat”, a precizat Petre Grigoraş.
Tehnicianul a mai spus că este satisfăcut cu “zestrea” Pandurilor după primele etape, dar echipa sa trebuie să-şi găsească identitatea în perioada următoare. Cadenţa va fi dată şi de jucătorii aduşi în această vară, crede Grigoraş: “Avem patru puncte, în situaţia în care şi acum am folosit trei jucători noi care nu au ritm de joc. Dar din moment ce i-am adus, doar jocul le poate da ritmul pentru a da randament. A intrat şi Jordy (Buijs) destul de bine, chiar dacă a făcut o greşeală care ne putea costa e un jucător valoros şi care va deveni de bază. Nici Obodo şi nici Herea nu au ritm, nici Ortega. E un risc asumat, trebuie să introducem jucătorii încet în echipă, iar asta ne poate afecta puţin jocul. Şi mai avem vreo patru jucători pe care trebuie să-i introducem la joc, dar trebuie aduşi la nivel optim”.

Program Pandurii:
Maccabi Tel Aviv – Pandurii, joi, 04 august 2016, ora 20:30
ACS Poli Timişoara – Pandurii, duminică, 07 august 2016, ora 21:00
Concordia Chiajna – Pandurii, miercuri, 10 august 2016, ora 21:00
Pandurii – CFR Cluj, duminică, 14 august, ora 18:30
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here