Grigoraș, mulțumit de condițiile de cantonament

428

Pandurii se află de la sfârșitul săptămânii trecute în cantonament la Curtea de Argeș, acolo unde antrenorul Petre Grigoraș spune că echipa beneficiază de condiții bune și terenuri excelente. “Terenurile sunt impecabile. Asta e cel mai important, asta mă şi interesează în acest cantonament, să avem condiţii bune de pregătire. Când vezi o bază sportivă ca aceasta nu mai ai ce spune. Sunt trei terenuri de antrenament, ce să mai, masă de biliard. Putem să facem pe care vrem, ne putem alege. Trebuie să recunosc că sunt peste suprafaţa de joc pe care o avem la Târgu-Jiu”, a declarat antrenorul Pandurilor despre condițiile găsite la Curtea de Argeș. Din lotul Pandurilor doar Mingote și Ungurușan au mici probleme medicale, dar antrenorul gorjenilor dă asigurări că nu este nimic grav. Grigoraș speră să aibă parte în continuare de vreme bună, a programat câte două antrenamente pe zi, iar mâine Pandurii vor juca un meci amical cu o echipă de liga a 3-a din zonă: “O să jucăm un amical cu CSM Piteşti, echipă de Liga a 3-a, anul trecut au tras la promovare pentru Liga a II-a. Sunt o echipă bună, o să fie un antrenament bun acel joc. Se joacă la Curtea de Argeş, ar fi şi păcat să jucăm în altă parte la ce terenuri avem aici”, a mai spus antrenorul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here