Grigoraş nu promite lucruri măreţe

492

Aşa cum cotidianul “Gorjeanul” anunţa, încă de pe 30 iunie, contractul lui Petre Grigoraş se va întinde pe o perioadă de doi ani. Cu toate acestea, tehnicianul constănţean este conştient că, în România, longevitatea antrenorilor este garantată strict de rezultatele echipei. “Contractul meu discutat până acum este pe o durată de doi ani, dar e clar că la o echipă nu poţi să stai decât dacă ai rezultate şi cei din conducere sunt mulţumiţi de jocul echipei. O să stau aici de la un meci… până la doi ani”, a spus noul tehnician al Pandurilor.
De asemenea, Grigoraş a subliniat că obiectivul echipei nu a fost stabilit, deoarece se mai aşteaptă transferuri: “E greu de spus unde vom termina, am purtat o discuţie cu preşedintele Narcis Răducan şi vom vedea ce obiectiv ne propunem după ce vom definitiva lotul. Au plecat zece jucători importanţi de la echipă şi deocamdată am făcut puţine achiziţii, dar atunci când vom stabili lotul complet, vom stabili şi obiectivul. În jur de 4-5 jucători ne trebuie”.
Pandurii vor evolua în acest sezon, din nou, în cupele europene. “Grig” este însă cu picioarele pe pământ şi spune că “minerilor” le va fi foarte greu să repete performanţa realizată la precedenta participare europeană: “Fiecare echipă românească are nevoie de o minune pentru a ajunge în grupele Europa League sau Champions League. Urmează adversari foarte puternici în tururile următoare şi e nevoie de o mare şansă pentru a ajunge acolo”.
Un tehnician foarte iubit la Tg-Jiu, mai ales pentru stilul de joc pe care l-a imprimat echipei în primul său mandat, Grigoraş a avut şi un mesaj pentru suporteri: “Le mulţumesc pentru mesajele de încurajare şi susţinerea pe care mi-au dovedit-o de fiecare dată. Se ştie că voi face tot posibilul pentru ca echipa să se exprime tot mai bine şi voi încerca să fiu cât se poate de corect, de profesionist, pentru ca ei să se bucure de spectacol şi rezultate foarte bune. Le mulţumesc şi îi aşteptăm alături de noi şi la bine şi la rău pentru că, se ştie, acum e nevoie de răbdare. După schimbarea a 9-10 jucători va dura puţin până se va consolida o nouă echipă la Tg-Jiu”.

Merg pe mâna lui Stanca
Unul dintre cei mai vechi portari de la Pandurii, Răzvan Stanca, are credit în continuare la trupa gorjeană. Stanca, în vârstă de 36 de ani, şi-a prelungit contractul cu formaţia din Tg-Jiu, la care a fost legitimat din nou în 2013. Site-ul oficial al clubului a anunţat că experimentatul jucător a semnat o înţelegere valabilă până în 2017. Stanca, care a fost folosit de 14 ori în sezonul trecut de către Edi Iordănescu, va avea concurenţă din partea lui David Lazar. Un alt “veteran” al Pandurilor pe acest post, Pedro Mingote, s-a despărţit de formaţia noastră, în această vară, după aproape 9 ani petrecuţi pe meleagurile lui Brâncuşi. La capitolul prelungiri, putem să-l notăm şi pe fundaşul Marian Pleaşcă. Printre puţinii fotbalişti promovaţi de la echipa a doua a Pandurilor, chiar în primul mandat la Tg-Jiu al lui Petre Grigoraş, Pleaşcă (26 ani) a semnat prelungirea contractului pe încă un sezon.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here