Hora avertizează: “Iașul, echipă incomodă”

441

Nou venit la Pandurii Târgu Jiu, vicecampionul Ioan Hora a prins tricoul de titular în ultimele două dispute. Dacă cu Steaua a evoluat vârf, cu Voluntari, în ultima etapă a trecut la postul său de bază, cel de extremă, dar prestația sa a fost ștearsă. „Pot să spun că m-am adaptat, din mers, obligat forțat. Sunt ok din punct de vedere fizic. Cum a spus Mister nu pot să fac ce au făcut colegii mei în cantonament pentru că m-ar da peste cap, trebuie să o iau încet-încet cu pregătirea. Sper să ne intrăm cât mai repede în ritm și să acumulăm puncte. De asta avem nevoie. În benzi mă simt cel mai bine”, a declarat Hora. Pandurii întâlnește runda viitoare echipa cu cel mai mare punctaj din Liga 1, CSMS Iași, iar Hora e conștient că nu le va fi ușor. „Iașiul e o echipă incomodă, au un antrenor italian, dar cred că noi vom face un meci bun”. Dacă cu ASA Târgu Mureș a ratat șansa să evolueze în Europa, Hora speră să reușească cu Pandurii această performanță. „Văd echipa în play-off. Ne dorim și cred că și putem să realizăm calificarea în Europa, dar că trebuie să ne intrăm mai repede în ritm. Toate echipele suferă pentru că vacanța a fost scurtă, perioada de acumulări la fel și e normal. Trebuie să ne ridicăm la standardele pe care le cere Mister. Ne vom clasa pe loc de play-off. Cu această etapă trebuie să ne dăm drumul, avem nevoie de puncte și trebuie să le acumulăm. Pandurii e o nouă provocare pentru mine. Vreau să termin cu Pandurii cât mai sus”, a încheiat fostul jucător al mureșenilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here