În liga a 3-a, Pandurii II a luat trei puncte la masa verde, iar Jiul a pierdut în fața liderului – Doar Știința Turceni a luat punct pe teren

574

Deși nu a fost nevoie să-și pună ghetele pentru meci, junii pandurilor au luat trei puncte în runda a XIX-a din seria a IV-a a Ligii a 3-a, beneficiind de retragerea celor din Avrig. Jiul Rovinari a cedat la Caransebeș, iar Știința Turceni a remizat la Reșița, cu FCM.

După o serie frumoasă de meciuri în care Jiul Rovinari a obținut trei victorii din tot atâtea partide disputate în acest an, echipa lui Cătălin Trofin a înregistrat prima înfrângere. Ea a venit pe terenul liderului seriei, FC Caransebeș fiind echipa care are cele mai mari șanse ca din sezonul viitor să joace în al doilea eșalon. „A fost un meci greu, ne-am ținut la ei, dar am luat un gol pe o greșeală personală, iar apoi au prins curaj și ne-au presat mai mult. E clar, au fost și mai proaspeți decât noi și au dominat partea a doua a meciului. Poate că era normal să apară și un eșec, era greu pentru noi să mergem din victorie în victorie în condițiile prin care am trecut. Caransebeșul este o echipă care merită primul loc, la nivel de condiții este echipa cea mai bună și care, se pare, își și dorește cel mai mult să promoveze”, a declarat Trofin despre meciul pierdut la Caransebeș în fața unei echipe la care evoluează și doi gorjeni, Săulescu, jucător care a și înscris și care a evoluat în trecut la Minerul Mătăsari, și Vlăduți, fostul atacant al celor de la Pandurii II.

Greul abia începe
Având prea puține zile de pregătire în pauza competițională, Jiul Rovinari ar putea avea o cădere fizică în perioada următoare, crede Cătălin Trofin: „Frica cea mai mare vine de acum încolo. Îmi e teamă să nu intervină oboseala pentru că noi pregătire fizică nu prea am făcut deloc. Vine acum o pauză în campionat pentru noi în care am mai putea face ceva în acest sens, dar nu poți nici să încarci acum prea mult”, a declarat antrenorul rovinărean. Acesta speră ca jucătorii săi să se adune și să facă totuși față și în meciurile care au mai rămas din sezonul regulat: „Pentru noi mai rămân două jocuri din sezonul regulat, în deplasare la Lugoj și acasă cu Muncitorul Reșița. Dacă am reuși să nu pierdem cu Lugojul, am reuși să-i ținem sub noi și am termina sezonul regulat pe poziție de play-off, ceea ce pentru noi, sportiv, la condițiile pe care le-am avut, ar însemna foarte mult. În rest, vom vedea ce va fi”, a mai spus Trofin.

Știința, în grafic
Știința Turceni a debutat în acest sezon în al treilea eșalon și nu s-a făcut de râs chiar dacă venea într-o serie cu multe echipe cu experiență la acest nivel, unele dintre ele chiar cu pretenții destul de ridicate. Obiectivul a fost de la început salvarea de la retrogradare, iar trupa lui Viorel Cojocaru este aproape de a îl îndeplini. În această rundă, Știința s-a mulțumit cu un egal la Reșița contra celor de la FCM, având în vedere că acest rezultat a ținut ambele echipe din Reșița în clasament sub gorjeni. „A fost un meci greu pentru ambele echipe. Ne-am mulțumit cu egalul în acest meci și noi și ei așa că au fost puține ocazii, iar jocul a fost mai mult la mijlocul terenului. Au o echipă bună, chiar dacă sunt și mulți copii, sunt arțăgoși și terenul destul de prost nu prea te lasă să joci fotbal. Bătându-i în tur acasă, egalul este unul care ne avantajează, pornind cu patru puncte în play-out. A fost foarte important pentru noi să nu pierdem”, a declarat Viorel Cojocaru, antrenorul Științei, despre partida disputată la Reșița și încheiată fără gol. Știința a terminat meciul cu un om în minus după ce Apetroaie a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

FC Caransebeș – Jiul Rovinari 2-0 (1-0)
Au marcat: Goșa (min. 37) și Săulescu (min. 48)
FC Caransebeş: Haidău – Săulescu, Goşa, Petcu, Ionescu, Şandru, Suru, Artean (min. 71 Constantinescu), Negoescu (min. 87 Vătafu), Poiană, Vlăduţi (min. 73 Gheju). Antrenor: Iosif Rotariu.
Jiul: Muja – Tudorache, Cîrciumaru, Văcaru, Mainerici – Frățilescu, Fotescu, N. Popescu, Trofin – Zamfir, Șoșoi. Antrenor: Cătălin Trofin.

FCM Reșița – Știința Turceni 0-0
Știința: Geică – Scînteie, Ularu, B. Dolcescu, Nițu – Butoi (min. 82 L. Dolcescu), Murdărea, Barbu (min. 54 Apetroaie), Bojan – Simcea (min. 70 Olteanu), Roman (min. 74 Mondescu). Antrenor: Viorel Cojocaru.

Rezultatele etapei a XIX-a:
FC Caransebeş – Jiul Rovinari                 2-0
FCM Reşiţa – Ştiinţa Turceni                 0-0
Millenium Giarmata – Mama Mia Becicherecu Mic     1-1
Muncitorul Reşiţa – FC Hunedoara             1-4
Pandurii II Târgu Jiu – FC Avrig             3-0.
Vulturii Lugoj a stat.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here