Încep să se vadă câștigurile campaniei de achiziții

441

Vasco Fernandes pare să se fi acomodat destul de bine fotbalului din România, la fel și jocului cerut de Edi Iordănescu la Pandurii. Titularizat oarecum forțat de găurile din defensivă, portughezul a dat satisfacție și este unul dintre câștigurile gorjenilor cel puțin pentru acest debut de sezon. Edi Iordănescu apreciază și el evoluțiile fotbalistului lusitan și spune că și alți nou-veniți s-ar putea număra printre pariurile câștigate de gorjeni în această vară: „Vasco este un câștig pentru Pandurii și nu este singurul. Pandurii a pierdut jucători, dar cei care au rămas, am încredere în ei, iar cei care au venit, au venit doar cu acordul meu. Sper să fie o marjă de eroare cât mai mică, e normal ca atunci când aduci 12-13 jucători să nu confirme toți. Nu am apucat să-i vedem bine pe toți jucând, nici nu sunt toți la același nivel. Wellington, Lukas (n. red. – Droppa) și Erico nu au fost în lot pentru că nu sunt la același nivel cu restul jucătorilor. Am început cu patru jucători care nu au fost cu noi în pregătire, dar astea sunt probleme pe care noi le-am dezbătut foarte des și nu vreau să mă mai întorc la ele”, a mai declarat antrenorul Pandurilor.
Unul dintre jucătorii aduși în această vară la Târgu-Jiu și care au o creștere în evoluții de la meci la meci este Hora. Mijlocașul ofensiv al Pandurilor a reușit la ultimul meci să fructifice o pasă a lui Mihai Roman și să înscrie primul său gol oficial pentru gruparea târgujiană.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here