Internaţional Băleşti, faţă în faţă cu istoria!

729

Formaţia Internaţional Băleşti este la un meci distanţă de o echipă de primă ligă. Gorjenii au făcut senzaţie în Cupa României, iar o victorie cu Cetate Deva ar fi un vis devenit realitate pentru elevii lui Dan Vasilică. Şi-au propus să joace cu Steaua sau Dinamo, iar astăzi, de la 14.30, pot obţine un succes de poveste. Adversarul nu a rupt gura târgului în primele cinci etape din Liga a 3-a, dar Vasilică spune că este o diferenţă mare între combatantele de marţi, cel puţin la infrastructură şi transferuri.
“Vorbim de o echipă care în clasament nu stă foarte bine, dar a plecat clar cu obiectivul de a promova. A transferat 14 jucători, iar cel mai important transfer este Cristi Bobar, fostul preşedinte de la Dinamo, care, din câte se spune, a venit pe un salariu de Liga I acolo. Şi-au permis să aducă un antrenor cu licenţă PRO (Viorel Tănase), tocmai de la Galaţi, special pentru a redresa situaţia. Am fost la meci, toată baza e într-o reconstrucţie totală, se lucrează ca la renovarea Colosseumului. E < o nebunie> ce e acolo, şi clar oamenii vor să salveze locul din campionat şi să aducă o echipă de Liga I. Sunt convins că o să fie un meci foarte greu, au jucători foarte buni. Şi-au permis să-l transfere pe N`Doye. Momentan a rămas blocat în Senegal, dar când faci asemenea transferuri e clar că vrei mult şi, pentru ei, Internaţional Băleşti este un hop mic”.
Tehnicianul gorjean a mai spus că forţa colectivă a echipei sale, dar şi pregătirea foarte bună pe care au făcut-o jucătorii Internaţionalului vor fi atuurile gazdelor în meciul de cupă: “Să joci cu o echipă de Liga I este ca un premiu pentru echipele din eşaloanele inferioare, dar mă bazez foarte mult pe spiritul de echipă. De asemenea, din câte am observat, pregătirea fizică este clar peste nivelul lor”.

Meciul de la judeţ, un fiasco!
Echipa din Băleşti dorea să pună la punct ultimele aspecte tehnico-tactice în partida din Liga a 4-a cu Petrolul Stoina, dar băieţii lui Vasilică n-au avut cu cine. După numai 10 minute, la scorul de 4-0, oaspeţii s-au retras de pe teren. Şitoianu şi Negrea, ultimul cu 3 reuşite, au izbutit să marcheze pentru Internaţional. Antrenorul din Băleşti a spus că nu este prima oară când un adversar face “noncombat” şi nu înţelege de ce astfel de echipe se mai prezintă la meciuri: “S-a întâmplat şi anul trecut, cu aceeaşi echipă, şi încă vreo 3-4. E ruşinos! Sunt unele echipe cu baze incredibile pentru judeţ, gen Sadu, Ţicleni, Stoina, care anul trecut au venit, intră în 7 şi se retrag după 10 minute ca să nu ia multe. Toate au aceeaşi scuză: <Nu avem jucători>. Pentru mine nu e o scuză, e o acuză. Dacă te duci la ei, nu ştiu de unde îi scot, dar au banca de rezervă plină şi în teren te urcă pe garduri, iar la noi, de frica scorului, ne spun să ne înţelegem, ca joacă doar dacă nu le dăm multe. Adică ajungem să facem blaturi să nu dăm multe?”
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here