Internaţional nu se sperie de Cetate

641

Formaţia Internaţional Băleşti reia campionatul cu un meci în deplasare la CNS Cetate Deva. Partida se dispută vineri, de la ora 15.00, şi va reprezenta debutul oficial al lui Gabriel Răscol pe banca trupei gorjene. Preşedintele clubului, Daniel Mihuţoiu, a declarat că echipa pe care o conduce este suficient de puternică să evite retrogradarea în acest sezon. Oficialul Internaţionalului a mai spus că singura formaţie din judeţ ce activează în Liga a 3-a va duce la bun sfârşit campionatul. “Nu pot să spun că ne-am întărit, dar nici nu am slăbit. Am luat foarte mulţi copii tineri, sunt 6-7 jucători noi. Ne bazăm pe tinereţe, ne-a plecat şi un jucător experimentat, este vorba de Frăţilescu, era căpitanul echipei. Este un lot acceptabil pentru evitarea retrogradării. Miercuri, s-a şi votat la Consiliul Judeţean ghidul acela pentru susţinerea sportului gorjean. Vom depune un proiect şi am înţeles că vom fi susţinuţi cu 100 de mii de lei. Este greu, dar noi credem că vom duce acest campionat. Putem să ne salvăm. În tur am pierdut cel puţin 9 puncte în minutul 90, eu spun că în retur se pot recupera aceste puncte”, a spus preşedintele de la Băleşti.
Mihuţoiu a declarat că jucătorii au răspuns bine cerinţelor noului antrenor, iar meciul de la Cetate nu are o favorită. “Putem scoate cel puţin un egal la Deva. Nu există o favorită aici, plecăm cu şanse egale. Jucătorii sunt mulţumiţi, antrenorul a avut o lună şi jumătate de antrenamente şi pregătire cu ei, nu am avut probleme din acest punct de vedere”. Internaţional Băleşti ocupă locul 13 în Seria C4 la 2 puncte distanţă de ultimul loc ce asigură menţinerea în Liga a 3-a.

Liga 3 / Etapa 17
Vineri, 09 Martie
Şoimii Lipova – Gloria Lunca Teuz Cermei 15:00
Millenium Giarmata – AFC Hermannstadt 2 15:00
CNS Cetate Deva – Internaţional Băleşti 15:00
Sâmbătă, 10 Martie
CSM Şcolar Reşita – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 15:00
ACS Ghiroda – Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 15:00
CS U Craiova 2 – CSM Lugoj 15:00
ACS Şirineasa – Naţional Sebiş 15:00
ACSO Filiaşi stă.

Clasament Liga 3 – C4
1. ACS Şirineasa 36
2. CS U Craiova 2 29
3. CSM Lugoj 29
4. CSM Şcolar Reşiţa 27
5. Naţional Sebiş 26
6. Gloria Lunca Teuz Cermei 26
7. CNS Cetate Deva 21
8. ACSO Filiaşi 20
9. ACS Ghiroda 18
10. AFC Hermannstadt 2 16
11. Şoimii Lipova 15
12. Millenium Giarmata 12
13. Internaţional Băleşti 10
14. Centrul Naţional de Pregătire Timişoara 10
15. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic -15
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here