Sport

Investitori noi la Băleşti?

 | 06 decembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

După ce a luat contact cu fotbalul de Liga a 3-a, formaţia Internaţional Băleşti îşi face planurile pentru partea a doua a sezonului. Trupa gorjeană a acumulat doar 10 puncte în cele 14 meciuri disputate în Seria 4, şi nu se poate lăuda cu o poziţie care să-i asigure salvarea de la retrogradare. Preşedintele grupării, Daniel Mihuţoiu, a recunoscut că echipa a avut viaţă grea de când a promovat, în special din cauza problemelor cu banii. Cu toate acestea, oficialul clubului speră ca singura echipă din Gorj prezentă în eşalonul terţ să termine cu bine campionatul. “A fost foarte greu, ne-au spus mulţi că aşa va fi, iar acum ne-am dat şi noi seama. Dacă băteam în meciul Hermannstadt 2, eu spun că era un an bun pentru noi, având în vedere că a fost prima participare la Liga a 3-a. Trebuia să terminăm pe locurile 10-11, dar acesta este fotbalul, nu avem nici un lot pompos ca alte echipe, cu jucători de valoare care să facă diferenţa. Avem şi ceva probleme financiare, trebuie să le rezolvăm până la sfârşitul anului, şi sperăm să rezistăm tot sezonul competiţional. Noi suntem 100% subvenţionaţi de la Consiliul Local şi de la Primărie. Am mers pe bugetul de Liga a 4-a, de 1,2 miliarde de lei vechi. Avem ceva restanţe la jucători pe lunile octombrie şi noiembrie, dar sunt mici, 30.000 de lei, sperăm să rezolvăm luna aceasta. Din iarnă, tragem linie, vedem ce o fi”, a spus Mihuţoiu. Reprezentanţii echipei din Băleşti încă aşteaptă bani de la Consiliul Judeţean, iar dacă vor avea fondurile necesare, speră să prindă un loc mai bun în 2018. Mihuţoiu a recunoscut că există discuţii cu anumiţi oameni de afaceri pentru o “infuzie” de jucători, dar încă nu e ceva concret. “Sper ca în retur să urcăm 2-3 locuri în clasament. Trebuie să mai adunăm puncte, nu avem cum să ne gândim la altceva, totul se rezumă la bani. Aşteptăm şi rectificarea de buget la Consiliul Judeţean. Avem discuţii şi cu 2-3 finanţatori din ţară şi din Gorj, dar numai discuţii deocamdată. Discuţii ar fi cu nişte investitori pentru a prelua echipa, să vină cu juniori de 18-19 ani, pentru a avea copiii meciuri în picioare”, a declarat preşedintele formaţiei gorjene. Mihuţoiu a mai spus că şi-ar dori şi jucători experimentaţi la Băleşti, dar totul depinde de buget. “Nu putem vorbi de plecări, decât dacă ne referim tot la juniori. Dacă vom găsi un sponsor tare am putea aduce şi jucători cu experienţă, dar este destul de greu. Nu vin mulţi în sprijinul sportului”, a punctat conducătorul de club.

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL