Iordănescu, echilibrat după succesul cu Petrolul

418

Succesul cu care Pandurii a urcat pe locul 3 în Liga 1, la egalitate cu Viitorul și la doar patru puncte în spatele liderului, Astra Giurgiu, nu l-a făcut pe tehnicianul echipei gorjene să treacă cu vederea erorile făcute de elevii săi la meciul cu Petrolul. Edi Iordănescu a analizat atent evoluția jucătorilor și spune că au fost momente bune, dar și greșeli pe care le credea eradicate din jocul echipei sale: “Mă bucură foarte tare punctele. Veneam după o întrerupere care putea să ne afecteze. Am reintrat în competiție cu o victorie, am venit după un eșec la Iași, o mare nedreptate care ne-a afectat din punct de vedere mental. Sunt lucruri pozitive, dar și negative pe care le-am remarcat la meciul cu Petrolul. Am avut foarte multe momente în care am dominat jocul prin poziționare, determinare, am fost o echipă care și-a creat ocazii de poartă, noi am fost preocupați de joc. Am adus mingea în treimea adversă, în careul advers, iar asta înseamnă automatisme și eficiență”, a declarat Edi Iordănescu vorbind despre partea frumoasă a meciului cu Petrolul. Din păcate, ultimele 20 de minute de joc i-au dat ocazia să remarce și greșelile jucătorilor săi: “Facem greșeli, multe dintre ele pentru că nu luăm deciziile corecte, alte greșeli sunt neprovocate și asta este îngrijorător. Reapar greșelile individuale care afectează și influențează rezultatul final. Greșeli pe care le-am făcut în trecut și pe care le eliminasem, dar acum au reapărut. Mă nemulțumește că nu este prima dată când ne detașăm pe tabelă și apare starea de automulțumire și relaxare. Acum a fost la anumiți jucători. Este un grad mare de supărare pentru că în loc să mai marcăm la 3-0 am primit două goluri. Eram o apărare cu goluri puține, dar am primit acum două goluri”, a declarat antrenorul Pandurilor. Pe baza analizelor făcute de Iordănescu la acest joc, dar mai ales pe cele de pe întregul parcurs al campionatului de până acum, Pandurii se va despărți de unii jucători: “La iarnă vom face o analiză complexă, este posibil ca anumiți jucători care nu reușesc să se ridice la standardele noastre să nu se mai găsească printre noi și la primăvară”, a mai spus Iordănescu junior.

Programul etapei a 19-a
Vineri, 27 noiembrie
18.00 / Pandurii – Concordia
20.30 / Petrolul – CFR Cluj
Sâmbătă, 28 noiembrie
18.00 / Poli Timișoara – ASA Târgu Mureș
20.30 / Viitorul – CSU Craiova
Duminică, 29 noiembrie
18.00 / CSMS Iași – FC Botoșani
20.30 / Steaua – Astra
Luni, 30 noiembrie
20.30 / FC Voluntari – Dinamo

Clasament Liga 1:
1. Astra 18 11 4 3 31-22 37 (+10)
2. Viitorul 18 9 6 3 34-18 33 (+6)
3. Pandurii 18 9 6 3 24-17 33 (+6)
4. Steaua 18 8 6 4 24-18 30 (+3)
5. Dinamo 18 8 6 4 22-19 30 (+3)
6. ASA Tg. Mures 18 6 9 3 21-15 27 (0)
7. CS U Craiova 18 7 5 6 21-15 26 (-1)
8. CSMS Iasi 18 6 5 7 14-20 23 (-4)
9. CFR Cluj 18 7 7 4 24-17 22 (+1)
10. Poli Timisoara 18 3 7 8 14-24 16 (-11)
11. FC Botosani 18 2 8 8 18-28 14 (-13)
12. Concordia 18 3 5 10 16-27 14 (-13)
13. FC Voluntari 18 1 8 9 15-29 11 (-16)
14. Petrolul 18 1 8 9 12-21 5 (-16)
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here