Iordănescu jr. l-a vrut pe Bunoza

502

După ce Ropotan este ca și rezolvat și va închide discuțiile cu privire la mijlocașii defensivi cu care Pandurii va încheia sezonul, Edi Iordănescu mai are două mari probleme, cea a fundașului central și cea a atacantului.
„Ne mai trebuie un om în atac și un fundaș central. Discuțiile pentru fundașii centrali nu s-a concretizat ceea ce voiam noi. E adevărat că erau de valoare și am intrat în competiție cu alte echipe din străinătate și ne-a fost greu să-i convingem, cum a fost cazul lui Bunoza, unde am tot așteptat…”, a declarat Edi Iordănescu vorbind despre nevoile echipei la nivel de lot. După ce l-a dorit pe Bunoza, care a jucat o jumătate de sezon la Dinamo și care în acest moment este legitimat la Pescara, în liga a doua italiană.
Tehnicianul Pandurilor spune că s-a trecut la alte ținte și speră ca după ce se va rezolva problema fundașului să se aducă și un atacant, acestea fiind și ultimele transferuri pe care le dorește în această iarnă: „Acum tatonăm și alte piste, eu mi-aș dori jucători pe care să-i știm, dar e greu să iei din România, că nu ți-i dă nimeni. Următorul pas este să rezolvăm problema fundașului central, iar apoi, imediat, și pe ceea a atacantului central pentru că Hora pleacă la națională și eu rămân într-un singur atacant, și ăla care nu este 100%… E bine că se antrenează, nu mi-a ieșit din niciun antrenament și sunt semne bune, dar nu e la nivelul la care să joace meciuri întregi, mă refer la Wellington”, a mai declarat Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here