Iordănescu jr. va prelua Pandurii

519

Echipa gorjeană, după despărţirea de antrenorul Petre Grigoraş, va fi antrenată de Edi Iordănescu, fiul selecţionerului urmând a intra în pâine la Târgu-Jiu odată cu reunirea lotului pentru pregătirea pentru partea a doua a sezonului.
Iordănescu jr. a făcut o vizită la Târgu Jiu şi a bătut palma cu Ion Călinoiu şi Laurenţiu Ciurel urmând ca în perioada imediat următoare să treacă la fapte, chiar dacă semnătura pe contract urmează să se pună ceva mai târziu. În aceste zile, antrenorul Edi Iordănescu va lua o decizie în ceea ce priveşte lotul de jucători, cine va pleca, cine va continua la Pandurii, noul tehnician urmând a stabili şi coordonatele campaniei de achiziţii din această iarnă. În acelaşi timp, Iordănescu va trebui să dea un răspuns rapid şi în ceea ce priveşte cantonamentul echipei din această iarnă. În acest moment, pentru echipa gorjeană există două variante, una a unui cantonament pe care să-l susţină în ţară, şi o alta în care echipa să plece pentru un stagiu de pregătire extern, în acest caz fiind luate deja în calcul 2-3 locaţii. De comun acord cu noul antrenor, oficialii echipei gorjene au stabilit ca reunirea lotului să fie pe data de 7 ianuarie.
Dacă în privinţa noului antrenor lucrurile par a fi deja bătute în cuie, la nivelul conducerii administrative există încă destule necunoscute. Aurică Ţicleanu, prima variantă luată în calcul de acţionarii Pandurilor pentru postul de preşedinte, nu mai este o opţiune viabilă, asta pentru că fostul jucător al Craiovei Maxima nu a primit acceptul de a părăsi barca FRF din partea preşedintelui Burleanu. A doua variantă pentru acest post, cu mari şanse de a fi cea aplicată la Pandurii, este aceea a numirii lui Gheorghiţă Geolgău în funcţia de preşedinte.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here