Sport

Meci de foc pentru UCB!

 | 10 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Handbaliştii de la CS Universitatea Constantin Brâncuşi Târgu-Jiu sunt în faţa celui mai important examen de până acum. Gorjenii dau piept, la sfârşit de săptămână, cu formaţia CSM Oradea, trupă de care îi desparte doar golaverajul în acest moment. Cele două formaţii sunt considerate principalele candidate la promovare în acest sezon, iar meciul se dispută duminică, de la ora 17.30, la Arena “Antonio Alexe” din Oradea. “E foarte important să câştigăm acest meci şi să terminăm turul pe locul 1. Va fi foarte greu, dar eu sper că vom găsi mijloacele şi strategia de joc încât să ne impunem fără prea mari probleme. Deplasarea de la Oradea înseamnă altceva, au o echipă chiar bună. E cea mai tare formaţie pe care o putem întâlni în campionatul acesta”, a declarat antrenorul principal al “universitarilor”, Adrian Gorun. Din fericire, oaspeţii se vor putea baza pe cei mai importanţi jucători din lot, unul dintre ei fiind chiar căpitanul Ionuţ Acsinia, care a fost recuperat etapa trecută. Acsinia a evoluat, în sezonul trecut, chiar pentru CSM Oradea, iar, datorită acestui lucru, prezenţa sa pe parchet este foarte importantă. “Acsinia s-a refăcut, Stan a făcut faza de apărare în meciul cu Universitatea Cluj, din punctul acesta de vedere suntem ok”, a precizat Gorun.

Semnatura eletronica CertDigital

Clasament Divizia A – Seria B
Pos. Echipa Juc V E P GM GP Dif Pts
1 CSU Constantin Brâncuşi 6 6 0 0 181 128 53 18
2 CSM Oradea 6 6 0 0 203 154 49 18
3 CS Universitatea Cluj 6 4 0 2 199 167 32 12
4 HC Sibiu 7 4 0 3 207 202 5 12
5 Politehnica Timişoara 6 3 0 3 164 178 -14 9
6 CSM Scolar Reşiţa 6 2 2 2 176 175 1 8
7 CS Minaur Baia Mare II 7 2 1 4 204 199 5 7
8 Universitatea Craiova 6 2 1 3 169 182 -13 7
9 HCM Sighişoara 6 2 0 4 188 195 -7 6
10 CNE Sighişoara 5 0 0 5 133 185 -52 0
11 ADEP Satu Mare 7 1 0 6 144 203 -59 0*
* ADEP Satu Mare (-3 puncte neprezentare)

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL