Mergea-out! Halep merge mai departe

969

Gorjeanul Florin Mergea a ratat șansa de a avansa în sferturile de finală ale turneului de dublu de la Roma. Mergea și partenerul său pakistanez Aisam-ul-Haq Qureshi au fost învinși în faza optimilor de finală de perechea polonezo-braziliană formată din Lukasz Kubot și Marcelo Melo, scor, 2-6, 3-6. Favoriţii s-au impus lejer, la capătul unei partide care a durat o oră și șapte minute. Pentru prezența în optimi, gorjeanul şi partenerul său şi-au asigurat un cec în valoare de 16.550 euro. Pe tabloul de dublu de la Roma s-a aflat şi Horia Tecău. Acesta şi colegul său, olandezul Jean-Julien Rojer, nu au trecut de rundă inaugurală. Zgura din capitala Italiei îi prieşte însă Simonei Halep. Numărul patru mondial îşi continuă prestaţiile foarte bune după ce a câştigat turneul de la Madrid. Halep s-a impus în meciul cu rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova cu 6-1,4-6, 6-0. Meciul a durat o oră şi 37 de minute. Învingătoarea şi-a asigurat un cec de 53.055 euro şi 190 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe estoniana Anett Kontaveit, venită din calificări, care a dispus, joi, de croata Mirjana Lucic-Baroni cu 6-1, 6-1.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here