Sport

Mergea vrea să fie numărul 1!

29 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  242 vizualizari
23 2

Unul dintre cei mai buni tenismeni români ai momentului, gorjeanul Florin Mergea a confirmat încă o dată, pe contul său de socializare, că-şi doreşte să câştige un turneu de Mare Şlem în 2017. Mergea a descris, printre altele, o zi reuşită pe terenul de tenis, declarând că va munci să ajungă în fruntea ierarhiei de dublu. “Desigur, îmi doresc să câștig un Grand Slam şi să fiu numărul 1, îmi place să am mereu un obiectiv în minte, un ţel, un scop de atins, însă cea mai mare dorință a mea înainte de un meci, este să joc frumos, să pot da în acea zi tot ce am mai bun, să ofer ce ştiu că sunt în stare să ofer. Este important să câștigi un meci greu într-o zi proastă, cu un tenis de o calitate slabă, cu un tenis banal, însă, pentru mine, nu este deloc satisfăcător, nu o simt ca pe o victorie adevărată”, a scris Mergea pe Facebook.
La final de an, tenismenul gorjean şi-a motivat încă o dată alegerea de a evolua cu britanicul Dominic Inglot. “Îmi place să am o legătură apropiată, o relație bazată pe încredere cu partenerul meu. Este destul de greu, mai ales că în general venim din culturi diferite, avem obiceiuri diferite, am crescut într-un spirit diferit. Probabil de asta mi-am dorit mult timp să am partener un român. Însă am ajuns la concluzia că sinceritatea şi omenia nu au nevoie să vorbească aceeași limbă”.
Cătălin Pasăre

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL