Narcis Răducan a analizat startul pandurilor în acest sezon: “Ne doream mai mult”

517

Președintele pandurilor, Narcis Răducan, a tras concluzia după primele trei etape ale acestui sezon. “La Timișoara a ieșit bine, cu Steaua nu a ieșit cum trebuie, iar cu Voluntari un punct e mai bun decât nimic”, a spus Răducan. Pandurii are 4 puncte după 3 etape și ocupă locul 5.

Clubul Pandurii Târgu Jiu a comunicat către Liga Profesionistă de Fotbal lotul de 25 de jucători. Se știe că din actualul campionat cluburile din Liga 1 vor avea un lot A format din 25 de jucători și un lot B format din jucători cu vârste sub 21 de ani fără limită de număr. Cum clubul Pandurii nu a făcut publică lista celor 25 de jucători nu rămâne decât de presupus care ar fi aceștia. Pe site-ul oficial al grupării gorjene lotul echipei mari cuprinde 27 de fotbaliști. Gliwa, Shalaj și Iorga care se pregătesc cu echipa secundă nu se află printre aceștia, fiind excluși din start. Andrei Șendroiu îngroașă, doar online, rândurile formației din Liga 1, dar el nu se pregătește cu Edi Iordănescu, ci cu Pandurii II. Cluburile din Liga 1 sunt obligate să cuprindă în lot din această ediție doi jucători formați la nivel de club. Rodemis Trifu și Andrei Pițian sunt cei aleși de Iordănescu jr., cel din urmă fiind și titular în două din primele trei jocuri ale sezonului. Alexandru Dan ori Nikola Vasiljevic ar putea fi fotbaliștii rămași în afara celor 25. Primul ar putea fi împrumutat cum s-a tot întâmplat în ultimii ani, iar stoperul sârb este accidentat pe o perioadă mai lungă.

Sub așteptări
Pandurii își făcuse alte planuri pentru debutul acestui sezon. Nici rezultatele, dar nici jocul nu îl mulțumesc pe șeful grupării, Narcis Răducan. „Nu aș putea spune că suntem mulțumiți cu 4 puncte. Ne doream mai mult. La Timișoara a ieșit bine, cu Steaua nu a ieșit cum trebuie, iar cu Voluntari un punct e mai bun decât nimic. Am avut și momente bune, dar și mai puțin bune. Nu pot generaliza. Am regăsit momente în care Pandurii și-a masat adversarul în propria jumătate de teren ca în zilele bune, dar și momente în care nu am arătat chiar foarte bine, mai ales în meciul cu Steaua. Edi va rezolva această problemă”, a declarat Narcis Răducan care a confirmat la o emisiune radio că bugetul echipei pentru acest sezon este de 4 milioane euro, unul de top în Liga 1 în acest moment. „Am găsit un mediu propice performanței. Sunt multe lucruri pe care nu le găsești în alte părți, plecând de la stabilitatea financiară”, a adăugat Răducan.

Îl vor și pe Tommy
Pandurii l-a înregimentat pe fostul medic al Stelei, Radu Paligora și îl vor acum și pe fostul preparator fizic al campioanei, Thomas Neubert. Cei de la Târgu-Jiu vor și acceptul lui Reghecampf pentru „transferul” lui Tommy. Thomas Neubert și Laurențiu Reghecampf au făcut echipă în ultimii ani, dar cel din urmă nu mai are angajament de luni bune. „Radu Paligora, un medic de mare experiență, fostul medic al Stelei. 10 ani a fost la Steaua și se știe că Steaua a jucat an de an din 3 în 3 zile și s-a descurcat bine. E un mare câștig pentru noi. Suntem în discuții și cu Tommy. El are o relație specială cu Reghe, nu am vrut să stricăm această relație, dar în condițiile în care nu a găsit o echipă și își va da acceptul ca Tommy să ne ajute ar fi perfect. Nu spun că Ionuț Stelescu nu este bun, a demonstrat, însă Tommy a revoluționat pe partea fizică fotbalul nostru. Dacă vom face un parteneriat de orice fel e foarte bine. Linia de medicamentație o procurăm de la firma lui, ne-am raportat la perioada lui Reghe la Steaua când a dominat fotbalul intern. Nu joacă medicamentele, dar într-un fotbal echilibrat orice detaliu contează”, a spus Răducan.

Merită sacrificiul
Pandurii joacă la Severin jocurile de acasă pentru a permite reconstruirea stadionului Municipal. Echipa lui Iordănescu jr se pregătește printre utilajele care demolează arena gorjeană, însă președintele Narcis Răducan spune că merită acest sacrificiu. „Este extraordinar să joci acasă în fața suporterilor tăi. Cred că se merită sacrificiul acesta, se face un stadion pentru 50 de ani, sper să se facă cât mai repede. De regulă nu te bucuri când se distruge ceva, dar acum ne simțim bine când vedem că stadionul începe să fie demolat și în locul lui va fi făcut un altul”, a spus Răducan.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here