Nici o noutate !

552

Pandurii Târgu-Jiu s-a reunit, ieri după amiază, la București, la primul antrenament fiind prezenți 21 de jucători. Singurele nume noi au fost ale fotbaliștilor reveniți după împrumuturi: Vali Munteanu, David Lazar și Alexandru Ciucur.

După zece zile libere, pandurii s-au întors sub comanda lui Edward Iordănescu, dar nu la Târgu-Jiu cum ar fi fost normal, ci la București. Iordănescu explică de ce: “Înainte de a mă apuca efectiv de treabă, vreau să clarific anumite lucruri. Reunirea s-a făcut la București și nu la Târgu-Jiu pentru că eu am dorit să fac vizita medicală la Centrul de Medicină Sportivă din Capitală din motivul că aici se face mult mai amănunțit. Sincer, nu am prea fost așa de mulțumit de centrul de la Craiova, programul era și așa destul de încărcat, iar acum, vizita medicală de la București se leagă cu deplasarea în Olanda. Singura problemă e că nu s-a găsit disponibiltatea să mergem încă de pe 9-10 așa cum era programat inițial, deci vom pleca pe data de 13 iunie. Nu mai puteam să ne întoarcem acasă, pentru ca apoi să revenim la București. Deci am făcut acest sacrificiu, să stăm 4-5 zile aici. Era bine să ne reunim la Târgu-Jiu, așa era normal, dar oricum anul ăsta o să facem compromisuri începând cu stadionul…”, a spus tehnicianul. Pandurii s-a cazat la un hotel de 5 stele, Premier Palace, și se pregătește în Complexul Ghencea.

Doar plecări…
Pandurii nu a reușit nici un transfer în vacanță, la prima strigare a antrenorului Iordănescu jr răspunzând 21 de jucători. Surprinde numărul mare de portari din lot, patru, dar, probabil, David Lazar nu va rămâne sub comanda lui Iordănescu.
Laurențiu Iorga ar fi trebuit să se prezinte și el la reunire, fiind sub contract cu Pandurii, însă se dorește încetarea colaborării cu fotbalistul gălățean.
“Deocamdată, singurele noutăți sunt doar jucătorii care s-au întors după perioadele de împrumuturi: Vali Munteanu, David Lazar și Alexandru Ciucur. Ar mai fi și Iorga, dar la el mai sunt niște discuții cu cei din conducere referitor la contract.
Există însă o probabilitate foarte mare să nu rămână. Pe cei plecați deja îi știți și dumneavoastră, e vorba de Matulevicius, Eric, Brata, Nistor, la care s-a mai adăugat acum și Cordoș. El a avut o ofertă mult mai bună de la Botoșani, deși mi-aș fi dorit să îl am în continuare la echipă.”, a declarat tehnicianul.

Transferuri doar pe hârtie
Pandurii are nevoie de 8-9 jucători pentru sezonul viitor, dar pe lista lui Iordănescu sunt 15 fotbaliști. Echipa din Târgu-Jiu își reconsideră politica salarială mizând pe fotbaliști mai ieftini. “Eu am dat lista conducerii, în mare parte au fost contactați jucătorii vizați, toți liberi de contract și ei analizează ofertele noastre. E vorba de nume din Liga I sau care au evoluat în campionatul nostru. Având în vedere problemele pe care le-am avut cu salarii foarte mari, acum mizăm pe o politică diferită, cu jucători de perspectivă și echilibrați financiar, nu cum a fost până acum. Oricum, vrem să reușim să construim un nucleu de jucători competitivi”, a afirmat tehnicianul.
Defensiva îi dă mari bătăi de cap antrenorului care are la dispoziție doar trei fundași centrali, dintre care unul, Erico da Silva, venind după șase luni de pauză. Și în fața apărării oltenii au pierdut fotbaliști de calitate, Pintilii, Nistor și Elton și e nevoie de întăriri.
“Compartimentul defensiv este problema principală de la care trebuie să începem. Mai exact, axul central, acolo unde s-au pierdut cei mai mulți jucători. Ne trebuie doi fundași centrali. În afară de asta, mai avem nevoie de două transferuri pentru posturile de mijlocași plus 1-2 atacanți, iar pe zonele laterale doar niște completări”.

Pandurii, fără ofițer de presă
Doi dintre oamenii care au fost alături de Pandurii Târgu-Jiu și în Europa League au fost dați afară. Consiliul de Administrație al clubului Pandurii a decis concedierea ofițerului de presă, David Constantinescu, și a directorului sportiv, Robert Bălăeț. Sarcinile lui David Constantinescu au fost preluate, temporar, de către directorul de competiții Adelin Șolea. Pe lista neagră au mai fost Monalisa Popescu și Daniel Băloi, însă Consiliul de Administrație nu a validat propunerile de concediere ale lui Dorin Ioana în privința celor doi.

Lotul prezent la reunire:
Mingote, Stanca, Gliwa, Lazar – Ungurușan, Șandru, Erico da Silva, Vasiljevic, Momcilovic, Grecu, Pițian, Mrzljak, Anton, Răduț, Shalaj, Nicoară, Buleică, Trifu, Ciucur, V. Munteanu, Roman.

Răducan, prezentat la Târgu-Jiu
Deși inițial se anunțase că noul președinte executiv al clubului Pandurii, Narcis Răducan, va fi prezentat oficial la București, clubul s-a sucit și a anunțat că Răducan va susține, astăzi, prima conferință de presă în noua sa calitate… la Târgu-Jiu. “Mi-am propus un obiectiv personal, acela ca echipa să se califice în play-off, am discutat şi cu Edi şi cred că numai dacă ne propunem obiective importante, putem să le atingem, desigur şi celelalte două secundare, în Cupa Ligii şi Cupa României să ajungem cât mai departe, anul acesta am fost la un pas de a păstra primul trofeu la Târgu-Jiu, sperăm ca anul viitor să reuşim această performanţă”, a declarat Răducan după ce a semnat cu Pandurii un contract valabil pentru următorii doi ani.
Cristi Constantinescu

1 COMENTARIU

  1. Bai, de cand zicea Prunariu ca Pandurii are 2 ofiteri de presa si ca trebuie sa ramana unul? Ce s-a intamplat cu al doilea daca voi ziceti ca directorul de competitii a preluat sarcinile ?

Dă-i un răspuns lui suporter Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here